De ziua Înălțării Domnului, joi,13 iunie, localnicii din comuna Berceni, primarul Gheorghe Covrigea și reprezentanți ai administrației locale, precum și prefectul județului Ilfov, Simona Neculae și-au ”strâns” la piept eroii, în sunet de fanfară.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 707, ediția print
Copii, părinți, tineri și bătrâni, localnici ai comunei Berceni, au simțit cu toții, în Ziua Eroilor, mândria și bucuria de a fi români. De la primele ore ale dimineții, bisericile din localitate s-au umplut de credincioși care, alături de preoți și elevi, au rostit rugăciuni pentru odihna sufletelor ostașilor căzuți în luptele pentru idealurile naționale, libertate și unitatea poporului român.
La Berceni, de Înălțarea Domnului, eroii neamului au fost cinstiți printr-o ceremonie impresionantă. Oamenii au plecat capul respectuos în fața Monumentului Eroilor și au depus coroane de flori, într-un gest de adâncă recunoștință. Au fost depuse coroane de flori din partea Ministerului Apărării Naționale, Prefecturii județului Ilfov, Școlii Gimnaziale Nr. 1 Berceni și Primăriei comunei Berceni. Într-o atmosferă de sărbătoare națională, o brigadă militară a defilat și a încântat inimile celor prezenți, oferind un plus de solemnitate. Fanfara a răsunat cu cele mai frumoase melodii ostășești, aducând în prim-plan spiritul puternic al istoriei și culturii noastre, al identității naționale.
Mândri de eroii neamului românesc
Prezentă la eveniment, prefectul județului Ilfov, Simona Neculae a îndemnat la iubire de țară și de neam, asemeni eroilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă. ”Celebrăm astăzi două evenimente importante, Înălțarea Domnului – ceea ce înseamnă biruință, viață și cinstirea eroilor martiri ai neamului românesc. Sper ca această zi să ne bucure așa cum trebuie, să fim mândri de eroii neamului românesc și cu pioșenie să le aducem un omagiu așa cum facem în fiecare an. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, a spus prefectul județului Ilfov, Simona Neculae.
Îndemn la lupta pentru păstrarea valorilor câștigate prin sacrificiul eroilor
Manifestările dedicate Zilei Eroilor, la Berceni, s-au încheiat într-o atmosferă solemnă, marcată de momentele speciale care au reflectat curajul, demnitatea și dragostea față de țară și de neam.
”Suntem astăzi aici, cu emoție și respect pentru a comemora Ziua Eroilor. În această zi, ne amintim de acei oameni extraordinari care prin curajul și sacrificiul lor au scris pagini de neuitat în istoria noastră. Eroii noștri au fost cei care în momentele mai întunecate au găsit puterea de a se ridica, de a lupta pentru un viitor mai bun. Gândindu-ne la ei nu putem să nu fim profund mișcați de curajul și dedicarea lor. Fiecare dintre ei a avut o viață, o familie, visuri și speranțe. Și totuși, atunci când țara le-a cerut, nu au ezitat să-și ofere viața pentru ca noi cei de azi, să trăim în libertate și demnitate. Este un sacrificiu ce depășește cuvintele și pe care nu îl putem răsplăti decât prin recunoștință și amintire veșnică. În comuna noastră avem mulți astfel de eroi. Fiecare nume înscris în cărțile de istorie locală este un nume al sacrificiului și al iubirii de patrie. Ei sunt cei care ne-au oferit șansa de a ne construi o comunitate liberă și prosperă, iar pentru aceasta le suntem eterni recunoscători. Astăzi, privind cu admirație către trecut, înțelegem că datoria noastră este să ne ridicăm la înălțimea exemplului lor. Să fim uniți, să luptăm pentru dreptate și să păstrăm valorile pe care le-au apărat cu atâta îndârjire, să ne străduim să fim în fiecare zi, demni de sacrificiul lor. Vă invit să ne reunim într-un moment de reculegere profundă, să ne plecăm capetele și să ne rugăm pentru sufletele celor care nu mai sunt printre noi. Să le mulțumim în gând și să le promitem că nu vom uita niciodată ceea ce au făcut pentru noi. Dumnezeu să-i odihnească pe eroii noștri și să binecuvânteze România”, a spus primarul Gheorghe Covrigea.