Conducerea PNL a aprobat fuziunea cu ALDE

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat că în şedinţa Biroului Executiv al PNL a fost aprobată fuziunea cu ALDE.

„În unanimitate de voturi a fost aprobat protocolul de fuziune cu ALDE”, a afirmat Cîţu, după şedinţa BEx al PNL.

În 11 ianuarie, conducerea PNL a decis să înceapă negocierile cu ALDE în vederea fuziunii.

Comisia de negociere cu ALDE în vederea fuziunii a fost condusă de Dan Vîlceanu şi i-a avut în componenţă pe Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Toma Petcu, Hubert Thuma şi Gheorghe Falcă.