Bugetul Consiliului Județean Ilfov (CJI) a fost suplimentat, din fonduri externe, cu aproape 700.000 de lei. Banii sunt folosiți pentru achiziționarea materialelor de protecție necesare celor din prima linie în lupta cu pandemia de COVID-19. Decizia a fost luată în cea mai recentă ședință a CJI. Astfel, 643.500 lei sunt destinați Spitalului Județean Ilfov pentru cumpărarea de mănuși și măști chirurgicale, combinezoane, dezinfectanți, dar și pentru acordarea stimulentului de risc, de 2.500 lei, pentru fiecare medic și pentru personalul auxiliar. 3.018 lei sunt pentru Spitalul de Ginecologie și Obstetrică Buftea, bani necesari pentru achiziționarea de gel dezinfectant, combinezoane de protecție, măști și halate chirurgicale.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 506, ediția print
Amintim că, pe perioada pandemiei, CJI a alocat, din fonduri proprii, 14 milioane de lei, mai mult de jumătate din sumă fiind deja folosită pentru achiziționarea de materiale sanitare și aparatură medicală. CJI a alocat bani pentru instituțiile din subordine – spitale sau amplasamente de protecție socială și a ajutat cu materiale de protecție medicii de familie, medicii stomatologi, medicii specialiști, polițiștii ilfoveni sau personalul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov. În total, CJI a trimis celor menționați anterior mai bine de un milion de măști, mănuși, viziere, combinezoane și dezinfectanți.
Alte proiecte de hotărâri aprobate de consilierii județeni au făcut referire la, spre exemplu, ediția 2020 a Monografiei economico-militare a județului Ilfov. Documentul cuprinde date și informații referitoare la principalele elemente geografice și de infrastructură, resurse materiale, energetice și umane, precum și alte date și informații din cadrul unităților administrativ teritoriale necesare pentru susținerea efortului de apărare, asigurarea ordinii publice și securității naționale, pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență și de criză, precum și pentru acordarea Sprijinului Națiunii Gazdă în cadrul acțiunilor cu statele membre NATO și partenere.
Au mai fost aprobate, de asemenea, proiectul de hotărâre privind înregistrarea județului Ilfov – CJI în Sistemul Național Electronic de Plată online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar (SNEP) sau proiectul de hotărâre privind solicitarea trecerii unei suprafețe de teren din domeniul public al UAT Brănești și administrarea Consiliului Local Brănești în domeniul public al județului Ilfov și administrarea CJI. Pe terenul preluat, în suprafață de 2.000 mp, se va realiza un centru de colectare cu aport voluntar a deșeurilor, în cadrul proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Ilfov”. În același scop a fost aprobată și trecerea din domeniul public al UAT Mogoșoaia și din administrarea CL Mogoșoaia, în domeniul public al județului și administrarea CJI, a unui teren în suprafață tot de 2.000 mp.
Iar pentru ”Realizarea unor sensuri giratorii la intersecția DJ 602 și Str. Agricultori, respectiv la intersecția DJ 602 și Str. Independenței, în orașul Buftea”, a fost aprobată trecerea din domeniul public al UAT Buftea și administrarea CL Buftea, în domeniul public al județului și administrarea CJI a unor suprafețe de teren situate pe amplasamentul lucrării.
Regulament aprobat
În cadrul ședinței s-a mai aprobat Regulamentul privind amplasarea construcțiilor, instalațiilor și panourilor publicitare în zona drumurilor județene, pe poduri și pasaje. Acesta stabilește condițiile privind emiterea acordului prealabil, a autorizației de amplasare și/sau de acces în zona drumului public, a încheierii contractului pentru utilizare și acces în zona drumului public, precum și condițiile privind amplasarea construcțiilor, instalațiilor și panourilor publicitare în zona drumurilor de interes județean aflate în administrarea CJI.
Apoi, s-a modificat și completat HCJI 13/2017 privind validarea desemnării nominale a membrilor Autorității Teritoriale de Ordine Publică a județului Ilfov, fiind introdus cel de-al doilea subprefect al județului, Andrei Scutelnicu, în locul subprefectului Enache Anghel.
Spațiu concesionat
Ultimul proiect de hotărâre de pe Ordinea de zi a vizat aprobarea concesionării prin licitație publică a unui spațiu aflat în domeniul privat al județului Ilfov și administrarea CJI. Este vorba despre ”Clădire Centru Medical Buftea”, din Str. Studioului, nr. 13, care are o suprafață totală de 24,45 mp – utilă 16,60 mp și suprafață de folosință comună de 7,85 mp. Sumele încasate din concesionarea bunului propietate privată devin venit la bugetul județului, iar spațiul care face obiectul concesionării va fi utilizat în scopul desfășurării de activități economice. Nivelul minim al redevenței, care reprezintă și prețul de pornire al licitației, este de 40 euro/mp/an. Criteriile de atribuire a contractului de concesiune sunt: cel mai mare preț al redevenței, capacitatea economico-financiară a ofertanților, protecția mediului înconjurător, condiții specifice impuse de natura bunului concesionat.