În cursul lunii octombrie 2018, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor au efectuat 9.837 de controale în unităţile din industria agroagroalimentară care desfășoară activități în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume fructe, din întreaga țară, a anunțat ANSVSA.
Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii. În lfov, au fost aplicate amenzi în valoare de 37.000 de lei, pentru comercializarea de produse alimentare în spaţii neaprobate sanitar-veterinar, neiniţierea procedurii de retragere, depozitare necorespunzătoare, neîntreţinerea spaţiilor.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.428