Primarul comunei 1 Decembrie, Gheorghe Petre, a anunțat că începe construirea unui afterschool destinat elevilor din clasele primare, acesta reprezentând un obiectiv de interes maxim pentru toți părinții. Realizarea proiectului care va deveni funcțional în acest an se face cu susținerea Consiliului Județean Ilfov, restul fondurilor provenind de la bugetul local, iar o parte din finanțare externă.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 660, ediția print
”Construcția afterschool-ului realizat de administrația din 1 Decembrie se va face în apropierea școlii cu clasele 0-IV, fiind dedicat copiilor acestui palier de vârstă. Afterschoolul care este așteptat cu nerăbdare, atât de copii, dar mai ales de părinții, ar trebui să fie finalizat până la sfârșitul lunii decembrie 2023, va avea o capacitate de peste 250 de elevi și va fi amplasat pe strada 8 Martie”, a precizat primarul comunei 1 Decembrie.
Unitatea de învățământ va funcționa practic în aceeași curte cu cea în care este amplasată școala primară, astfel că cei mici se vor muta la finalul orelor dintr-o clădire în alta, fără a mai fi necesară transportarea lor sau fără implicarea părinților, a bunicilor sau a altor persoane care să aibă grijă să ajungă cu bine. Scopul este, de altfel, acela de a-i ajuta pe părinți, cât timp sunt la serviciu, să beneficieze pentru copiii lor de un loc sigur, unde cei mici să petreacă timp valoros, după școală, până în jurul orei 18.00, făcându-și temele, dar și jucându-se. Edilul ne-a precizat că cei mici vor primi și o masă caldă.
”Sperăm să finalizăm construcția în cel mult trei luni, aceasta fiind de tip modular. Constructorul a agreat termenul acesta și ne-a asigurat că nu va fi depășit. Între timp, ne vom pregăti să dotăm spațiul cu mobilier și dispozitive, astfel încât să fie perfect, iar copiii să se simtă cât mai bine”, ne-a declarat primarul Gheorghe Petre, adăugând că proiectul are o valoare totală de 6.870.846 lei cu TVA și se va desfășura pe suprafață utilă de 699 mp.
Clădirea cu funcțiune de afterschool va fi de tipul P+1, pe lângă sălile de curs, fiind prevăzute spații pentru cancelarie și grupuri sanitare diferențiate pe sexe și pentru persoane cu dizabilități, cât și spațiu tehnic. Proiectul prevede, de asemenea, amenajarea spațiului exterior cu loc de joacă, alei cu trotuare, precum și locuri de parcare.
Infrastructură rutieră în plină modernizare
Seria proiectelor de investiții implementate în comuna 1 Decembrie continuă însă în ritm susținut în toate domeniile. Reamintim că anul acesta se derulează numeroase investiții în infrastructura rutieră, modernizarea străzilor din comună reprezentând, de altfel, un obiectiv foarte important pentru administrație.
”Avem un număr de 12 străzi care vor intra în modernizare, majoritatea dispunând de rețele de canalizare, apă potabilă sau gaze, lungimea totală a drumurilor modernizate în cadrul acestui proiect fiind de 5.400 de metri. Sunt și unele străzi care nu au introduse rețele de canalizare, dar dispun de spațiu suficient pentru a fi introduse ulterior modernizării, fără a se interveni în carosabil și fără a-l deteriora”, ne-a explicat primarul comunei 1 Decembrie, Gheorghe Petre. Pentru Strada Artiștilor, cu o lungime de 1.030 metri, plus o bretea de 244 metri, care face parte din stradă, a fost prevăzută modernizarea constând în refacerea sistemului rutier, amenajarea trotuarelor, a spațiului verde, cât și a unei piste de biciclete. ”Pe unele străzi, spațiul ne permite amenajarea pistelor de biciclete, iar Strada Artiștilor este una dintre căile rutiere care va beneficia de o astfel de amenajare”, a precizat edilul. A fost prevăzută, de asemenea, și modernizarea tronsonului 2 din Str. Artiștilor, fostă Str. Portului, cu o lungime de 1.091 metri. Din grupul de străzi ce beneficiază de modernizare, mai fac parte Str. Careda – 135 metri unde au fost introduse canalizarea și rețeaua de apă, Str. Păcii – pe un segment de 200 metri unde există utilități, Str. Ion Creangă – 200 m, Str. Crișana – 423 metri, Str. Narciselor – 555 m, Str. 8 Martie – 275 metri plus o bretea de 65 metri, Str. Mihail Sadoveanu – 310 metri, Str. Apeductului – 280 metri, Str. 1 Mai – 240 metri și Intrarea Oituz – 288 metri. Piste de biciclete sunt amenajate pe Str. Artiștilor, care este cea mai lungă și pe Str. 8 Martie, într-o primă fază, dar edilul ne-a asigurat că vor fi amenajate astfel și alte străzi. Spațiile verzi vor fi îmbogățite cu arbori precum tei, salcâm sau catalpa.
Fondurile necesare pentru modernizarea acestor străzi sunt alocate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul ”Anghel Saligny”. Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 14 milioane de lei fără TVA. Finanțarea în valoare de aproximativ 13 milioane de lei este de la bugetul de stat, diferența urmând a fi asigurată de la bugetul local. Edilul spune că lucrările la infrastructura rutieră înseamnă și alte proiecte. A fost aprobată finanțarea lucrărilor pentru străzile menționate în lungime de 5.400 metri, cu suma de circa 13 milioane de lei, dar cel mai probabil, prin proiectul depus la Ministerul Dezvoltării vor mai veni bani europeni care vor permite și modernizarea altor străzi în lungime de circa 7.000 de metri. Pentru străzile a căror reabilitare este finanțată prin PNDL a fost necesară actualizarea Studiului de Fezabilitate, din cauza faptului că prețurile s-au modificat.
Prima sală de sport multifuncțională din comună
Un alt proiect finanțat din surse externe are în vedere construirea sălii de sport multifuncționale, din curtea Școlii Mari din Șos. Giurgiului. Finanțarea este asigurată de Compania Națională de Investiții, fiind vorba despre cea mai mare variantă de proiect al CNI, adică o sală de sport cu 180 de locuri în tribună și o suprafață de circa 4.000 de metri pătrați. Sala de sport executată de CNI are termen de finalizare decembrie 2023, iar Primăria 1 Decembrie asigură racordul la utilități, parcări, acces. CNI se ocupă de construirea efectivă a obiectivului. Sala este amplasată în proximitatea bazei sportive, astfel încât va fi folosită atât de școală, cât și de clubul sportiv FC 1 Decembrie care are secții de șah, box și fotbal. ”Este un proiect aprobat anul trecut, lucrările au început pe 20 martie și până la sfârșitul anului trebuie finalizate. Prima sală de sport din 1 Decembire va avea regim deschis, accesul fiind permis tuturor iubitorilor sportului, evident că va fi folosită cu prioritate de elevii unităților de învățământ, cât și de cei ai bazei sportive. Pentru o mai bună și corectă gestionare a spațiului a fost înființată o societate, care va gestiona activitatea și va administra modul de utilizare a spațiilor pentru fotbal, handbal, volei și baschet”, a precizat primarul.
Tehnologia, utilă și pentru transporturi
Pentru că digitalizarea este la ordinea zilei și practic a devenit ceva ce nu mai poate lipsi din viața noastră, administrația și-a propus ca tot prin PNRR, măsura 1.0, să obțină finanțare pentru extinderea sistemului de supraveghere cu 65 de camere, dar pentru organizarea dispeceratului. Proiectul include și două stații de încărcare pentru mașini electrice. Tot pe PNRR, este prevăzută și digitalizarea sistemului de transport, în cadrul unui proiect derulat cu Primăria Voluntari, care presupune amenajarea stațiilor de transport în comun, digitalizarea lor, dar și amplasarea a încă două stații de încărcare electrică a autovehiculelor. Călătorii vor putea afla, astfel, în timp real, când vine autobuzul, având acces oline la toate informațiile dorite și utile pentru călătoria lor.
În privința accesului cât mai facil la mijloacele de transport, primarul Petre Gheorghe ne-a spus că cetățenii apreciază foarte mult faptul că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport București-Ilfov (TPBI) a decis suplimentarea liniilor 465 și 418 cu încă un autobuz, de la 1 iunie. O decizie foarte bine primită de cetățeni pentru că a permis mărirea capacității de transport și a micșorat timpii de așteptare.
Finanțarea prin PNRR va permite și achiziționarea a două microbuze electrice pentru transportul elevilor. ”Întrucât localitatea noastră s-a extins și avem copii care au de parcurs peste 2 km, de la școală până acasă, avem nevoie de cât mai multe mijloace de transport. În prezent, dispunem doar de un microbuz pe motorină, care este insuficient pentru nevoile comunei. Dacă obținem finanțarea, în același proiect vom beneficia de încă 2 stații de încărcare. Așadar, adunând toate proiectele cu finanțare prin PNRR, vom reuși să aducem în comuna noastră 6 stații de încărcare electrică”, a concluzionat primarul Petre Gheorghe.