Reuniți în Comitetul Consultativ al UE pentru securitate și sănătate în muncă, reprezentanții lucrătorilor și angajatorilor au ajuns, astăzi, la un acord privind recunoașterea COVID-19 ca ”boală profesională” în sectoarele de asistență socio-profesională și asistență la domiciliu. Anunțul a fost făcut de către Comisia Europeană. 

 

”Comisia îşi va actualiza recomandarea privind bolile profesionale pentru a promova recunoaşterea COVID19 ca boală profesională de către toate statele membre. Obiectivul recunoaşterii este ca statele membre să îşi adapteze legislaţia naţională în conformitate cu recomandarea actualizată”, a spus comisarul pentru muncă, Nicolas Schmit, în urma dezbaterii de astăzi. Recunoaşterea COVID-ului ca boală profesională, într-un context de pandemie, trebuie extinsă şi la sectoarele în care există activităţi mai mari cu risc stabilit de infecţie.

Va exista și dreptul la despăgubiri. Mai exact, după ce COVID-19 va fi recunoscut ca boală profesională, vor putea fi recunoscute drepturi specifice, cum ar fi dreptul la compensare, în favoarea angajaților care au luat boala la locul de muncă.