Caii pur sânge arab, vedetele unor competiții cu emoții frumoase și adrenalină

Buftea a devenit din nou epicentrul competițiilor cu cai, prin organizarea, sâmbătă, 10 septembrie, a celei de-a noua ediții a Cupei Shagya Arab. Evenimentul sportiv, care a desemnat campioni naționali și internaționali la anduranță ecvestră, a permis publicului să admire superbele exemplare de cai pur sânge arab, vedetele incontestabile ale competițiilor.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 617, ediția print

După cum a menționat viceprimarul Alexandru Vaida, ”în istoria omenirii, calul este probabil cel care a dat prima dată omului capacitatea de a se deplasa liber, de a fi mobil și de a cuceri vastele teritorii prin care marile imperii au putut să își răspândească cultura. Noi, astăzi, am rămas fideli acestei tradiții de prietenie dintre om și cal. Calul a fost cel care i-a ajutat pe arabi în deșert să se deplaseze cu viteză și curaj în lupte, acest cal Shagya arab fiind obținut în perioada Imperiului Austro-Ungar, în zona nordică a Bucovinei. Este un cal adaptat atât pentru curse, cât și pentru a servi intereselor militare. În antichitate și în evul mediu, marii conducători erau strâns legați de calul pe care îl foloseau. Noi acum, în Buftea, le aducem un omagiu indirect celor care ne-au transmis această dragoste pentru cal”.
Astfel, Clubul Sportiv Shagya a organizat sâmbătă, 10 septembrie, la Buftea, evenimentul sportiv Cupa Shagya Arab ediția a IX-a, eveniment ce a cuprins Campionatul Național de Anduranță Ecvestră CEN1* 100 km (decide campionul național al României), Campionatul Național de Anduranță Ecvestră pentru Novici CEN 80 km (se stabilește campionul național), Concurs Național de Anduranță Ecvestră CEN 40 km, CEN 60 km, CEN 80 km și Concursul Internațional de Anduranță Ecvestră CEI1* 100 km, CEIYJ1*100 km (cursa care contează foarte mult pentru campionatele europene de juniori, pentru calificări), CEI2* 120 km, CEI3* 140 km și CEI3* 160 km. Premiera pentru Buftea a constat în faptul că au fost cinci probe internaționale, față de trei, în anii anteriori. Startul s-a dat încă de la 5 dimineața, iar ultimul concurent a trecul linia de sosire după ora 19.00. Așadar un eveniment solicitant, cu multe emoții și dorință de autodepășire, dar și mai multe performanțe și bucurii.
Au fost prezenți sportivi din Bulgaria, Ucraina, SUA și România, precum și oficiali din Austria, Belgia, Bulgaria, Franța, Ungaria și România.
Evenimentul a fost organizat sub egida Federației Ecvestre Internaționale și a Fede­rației Ecvestre Române, în asociere cu Consiliul Județean Ilfov și Primăria Buftea și cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului. Potrivit lui Viorel Dabija, președintele Clubului Sportiv Shagya, Consiliul Județean Ilfov și Primăria Buftea sunt cei mai mari promotori și susținători ai anduranței ecvestre din România, implicându-se în acest sport încă din 2017 prin organizarea primului Campionat Balcanic de Anduranță Ecvestra CEI1* 90 km organizat în Romania, în orașul Buftea, prin amabilitatea primarului, un mare iubitor de cai de rasă și sporturi ecvestre. S-au alăturat evenimentului, ca sponsori, Miras, Banca Transilvania, Moara Băneasa, Hotel Phoenicia, parteneri media, parteneri strategici precum Ambasada Emiratelor Arabe Unite la București, Romsilva.
Clubul Sportiv Shagya a fost înființat în anul 2016 și este cel mai important organizator de anduranță ecvestră din estul Europei, organizând două Campionate Balcanice de Anduranță Ecvestră, Buftea-Ilfov 2017 și 2021, de asemenea, primul Concurs Internațional CEI3*-160 km din Balcani – Cupa Shagya, Ediția a IV-a, Buftea-Ilfov 2018. Clubul Sportiv Shagya a reușit să organizeze zece evenimente sportive de anduranță ecvestră, din 2016 și până în prezent.
Succesul avut în organizarea edițiilor precedente ale Cupei Shagya a făcut ca Clubul Sportiv Shagya să fie considerat printre cele mai bune cluburi organizatoare de concursuri de anduranță ecvestră din estul Europei. Aceasta deoarece evenimentul organizat de Viorel Dabija beneficiază de fiecare data de o organizare perfectă, respectând cu strictețe normele internaționale ale domeniului. Caii și călăreții sunt întotdeauna monitorizați conform standardelor extrem de riguroase ale concursului, de către arbitri profesioniști. Concursul ține cont de respectarea a numeroși parametri, precum amenajarea spaţiului competiţional, amenajarea traseului în parteneriat cu Romsilva, organizarea efectivă a concursului, reguli de concurs sau arbitraj.

Primul an cu cei mai mulți sportivi români în competiții internaționale

”Avem 50 de sportivi înscriși la cel mai mare eveniment sportiv de anduranță ecvestră, care se organizează în fiecare an la Buftea, cu sprijinul primarului Gheorghe Pistol. Sperăm să continuăm în fiecare an, și ne dorim să aducem în România pentru prima dată în istoria Federației Ecvestre Române un campionat european. Deja avem informații de sprijin din partea Federației Ecvestre Internaționale să organizăm peste doi ani Campionatul European de Juniori și Tineret. De asemenea, vrem să mulțumim tuturor sportivilor care au venit, cluburilor care sunt alături de noi, Federației Ecvestre Române, Federației Ecvestre Internaționale, Federației Europene de Anduranță pentru sprijinul acordat acestui eveniment sportiv. De remarcat că este primul an în care România are cei mai mulți sportivi în competițiile internaționale. De aici rezultă că s-au făcut îmbunătățiri la regulamente, în sensul că s-au redus mult timpii de calificare pentru internaționale. Ca președinte al Comisiei Naționale de Anduranță, am avut posibilitatea să schimb regulamentul național, evident, conform regulamentului internațional, dar ­făcând-o de așa manieră astfel ca sportivii și caii să se califice mult mai repede. Este primul an, 2022, când sportivii români pleacă peste hotare la concursuri internaționale. Au fost în Slovacia, Ungaria, mergem la balcaniadă în Turcia. Suntem încă la început, dar în competiția regională, balcanică, suntem buni spre foarte ­bine, ca organizatori, suntem în top, în Europa de Sud-Est suntem cei mai importanți organizatori de anduranță ecvestră, prin calitatea organizării, prin logistică foarte bună, prin oficiali foarte buni din Belgia, Franța, Austria, Ungaria, Bulgaria și România. În acest concurs, principalul actor este calul, se ține foarte mult cont de condiția calului. Avem doctori foarte buni care verifică starea de sănătate a calului, deci calul primează și motto-ul anduranței este ”To finish is to win”, așadar lupta se dă pentru calificări”, ne-a declarat Viorel Dabija.
Acesta ne-a mai spus că au participat mulți sportivi noi, mai precis 14 debutanți, fiind foarte mulți oameni, mai ales copii, care își doresc să practice acest sport pe care Clubul Shagya România îl promovează, cu cei peste 100 de sportivi legitimați la nivel național. În Federația Ecvestră Română există șase discipline ecvestre, dar anduranța ecvestră este cea mai dificilă probă, la care pot participa doar cai arabi, singura rasă de cai care rezistă unei competiții ce presupune un efort atât de mare.
”Este un eveniment important pentru orice comunitate și vreau să îi felicit pe cei de la Cupa Shagya pentru că de la an la an devin tot mai buni, caii sunt de excepție, cei mai frumoși cai pe care i-au văzut până acum”, a declarat președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma.

Primăria Buftea, partener de nădejde, alături de organizatori

”Ca primar al orașului Buftea am asigurat toate condițiile necesare desfășurării acestui concurs și voi asigura condițiile optime pentru a primi în continuare un punct pozitiv în desfășurarea ediției de anul viitor. Găsim aici o organizare bine pusă la punct, cu o bază materială corespunzătoare cerințelor unor standarde internaționale, așa cum ni s-a cerut, încă de la început. Trebuie să precizăm că susținerea CJI, prin președintele Thuma Hubert s-a manifestat consistent, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere moral, de încurajare a inițiativelor menite să susțină actul sportiv. Încercăm, de la an la an, să îmbunătățim condițiile de desfășurare prin găsirea unor noi trasee, și bineînțeles de siguranță, atât pentru călăreț, cât și pentru cai. De fiecare dată, Primăria Buftea a fost alături de organizatori pentru astfel de evenimente. Ne bucurăm că Federația Ecvestră Internațională, Federația Ecvestră Română, Clubul Shagya România, prin președintele Viorel Dabija, și-au manifestat încrederea în noi și au înțeles că Primăria Buftea poate fi un partener de nădejde în derularea unor astfel de evenimente. Nu ne rămâne decât să le urăm competitorilor mult succes, să avem cât mai multe locuri premiante. Le dorim sănătate, putere de muncă, pentru a continua cu aceeași pasiune activitatea în domeniul ecvestru”, ne-a declarat primarul orașului Buftea, Gheor­ghe Pistol.
Vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu, a declarat, la rândul său: ”Este un eveniment foarte reușit. Vremea a ținut cu noi la cea de a noua ediție a acestui campionat de anduranță. Consiliul Județean sprijină acest eveniment care a devenit deja o rutină pentru orașul Buftea, este un parteneriat cu orașul Buftea și ne bucurăm că putem să promovăm astfel de evenimente și să le sprijinim, bineînțeles și financiar, și cu resursă umană, împreună cu Primăria Buftea , fără de care nu ­s-ar fi putut desfășura acest eveniment. Este un model de bune practici și este o sursă de inspirație și pentru generațiile viitoare, pentru copii este un exemplu și considerăm că trebuie sprijinite astfel de activități”.