Visele de o viață a zeci de femei din regiunea București/Ilfov și din alte trei județe ale țării au devenit realitate, grație unui proiect al Fundației Estuar, DGASPC Sector 6, Fundației Prețuiește Viața și partenerilor lor.

Cursurile organizate gratuit de reprezentanții instituțiilor amintite anterior, în cadrul proiectului “Respect și Șanse egale pentru afaceri”, au schimbat destinele a 20 de românce. În urma pregătirii pentru o nouă meserie, femeile au dobândit, o gamă vastă de cunoștințe într-un domeniu de activitate care până atunci le era complet străin și au făcut primii pași spre propriile afaceri. Acestea sunt câștigătoarele premiilor în valoare de 15.000 de lei, oferite în cadrul programului cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sec­torial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013 “Investește în oameni!”, Axa Prioritară nr. 6.

Acești bani, au condus la împlinirea unui vis frumos, numit business. Printre fericitele doamne aflate la început de drum în domeniul afacerilor, se află și Elena Soare, de profesie psiholog, din comuna Berceni, județul Ilfov. Femeia a pus bazele unui cabinet de consiliere psihologică și așteaptă, deja, să facă programările pentru primii pacienți care au nevoie de ajutor psihologic pentru a trece mai ușor peste greutățile vieții. “Am făcut un curs de îngrijiri persoane vârstnice, în București, organizat de Fundația Estuar. În cadrul cursului, am participat și la un modul de anteprenoriat, unde am învățat să facem proiectul unei afaceri. Fiind psiholog cu un doctorat în medicină-psihoterapie, am optat spre un cabinet de psihologie. Cu acest proiect am câștigat un premiu de 15.000 de lei, pe care i‑am investit în propriul cabinet. Mi-am dorit de mult timp să-mi deschid un cabinet, dar nu-mi permiteam. Apărând această oportunitate, m-am gândit că este cea mai bună ocazie să-mi îndeplinesc visul. Sunt convinsă că există mulți oameni în comuna Berceni care au nevoie de consiliere și care vor veni când voi deschide cabinetul. Din nefericire, există tot timpul oameni care au probleme existențiale sau care au de depășit o traumă puternică, o situație dificilă. Mulțumesc Fundației Estuar pentru că mi-a împlinit acest vis”, ne-a spus psihologul Elena Soare, una dintre fericitele câștigătoare. Elena Soare a fost premiată, odată cu celelalte 19 câștigătoare, în seara zilei de marți, 27 octombrie, în București, într-un cadru festiv. Mai exact, la Gala „Femeia anului în afaceri”, organizată de Fundația Estuar și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a Sectorului 6, din Capitală, împreună cu Fundația Prețuiește Viața, Opportunity Associates Romania și IMA Group. 

Unde se află cabinetul?

Cabinetul Psihologic dr. Elena Soare se află în comuna Berceni, pe strada Mihai Eminescu nr. 13.

“O femeie independentă este un câștig pentru societate, pentru că este și o mamă mai bună și o persoană mai bună. În această seară celebrăm nu doar ideile frumoase ale doamnelor câștigătoare, ci și curajul lor de a fi independente. Le dorim mult succes pe noul drum ales!”, a spus dr. Cristian Andrei, președintele Fundației Estuar, la gala de premiere a femeilor anului în afaceri. Așadar, peste 500 de femei au beneficiat de ­cursuri gratuite de calificare, o parte dintre acestea optând pentru deschiderea unei afaceri proprii. Participantele la cursuri și la modulul de antreprenoriat au beneficiat de răspunsuri la problemele care țin de legislație, antreprenoriat sau management, scopul final fiind o bună integrare a acestora pe piața muncii și pregătirea lor pentru a-și putea gestiona singure viitoarea afacere, după implementare.