Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele privind numirea Grațielei Gavrilescu viceprim-ministru și ministru al Mediului și a lui Viorel Ilie ministru pentru Relația cu Parlamentul.
Ceremonia de învestitură a celor doi noi miniștri va avea loc la ora 17.00, la Palatul Cotroceni.
Conducerea ALDE a propus-o pentru funcția de ministru al Mediului și viceprim-ministru pe Grațiela Gavrilescu, care a deținut portofoliul pentru Relația cu Parlamentul. Pentru funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, Biroul Politic Central al partidului l-a nominalizat pe liderul grupului senatorilor ALDE, Viorel Ilie.
Schimbările din Guvern au apărut după ce, în urmă cu o săptămână, Biroul Politic Central al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) a decis retragerea sprijinului politic pentru copreședintele formațiunii Daniel Constantin, vicepremier și ministru al Mediului.
Lunea trecută, premierul Sorin Grindeanu a afirmat că a discutat cu președintele Klaus Iohannis în privința noilor propuneri de miniștri, precizând că așteaptă decizia șefului statului.
Ulterior, premierul a anunțat că l-a revocat din funcție pe Daniel Constantin.