Fermierii care cultivă porumb şi sfeclă în acest an şi cărora li s-a permis să utilizeze seminţe tratate cu neonicotinoide au răgaz până anul viitor să găsească alte soluţii, pentru că nu vom mai prelungi această derogare, a declarat, joia trecută, ministrul demis al Agriculturii, Adrian Oros.
MADR a autorizat pentru perioada 20 ianuarie 2020-1 mai 2020, conform art. 53 din Regulamentul (CE) nr.1107/2009, utilizarea în situaţii de urgenţă a trei produse de protecţie a plantelor pe bază de neonicotinoide la tratarea seminţelor de porumb, pentru semănatul culturilor de porumb, precum şi utilizarea în perioada 20 ianuarie 2020 – 18 mai 2020 a seminţelor de sfeclă de zahăr tratate cu un produs de protecţie a plantelor pe bază de neonicotinoide.
Comisis Europeană a interzis utilizarea neonicotinoidelor
„Există o decizie a Comisiei Europene prin care sunt interzise neonicotinoidele. În ultimii ani, s-au tot dat derogări pentru România şi Lituania pentru utilizarea acestor neonicotinoide. Când am venit la minister era deja târziu să luăm o decizie foarte radicală şi de aceea am avut consultări atât cu apicultorii, cât şi cu fermierii. Astfel, am decis în ianuarie să nu mai prelungim această derogare, să interzicem utilizarea neonicotinoidelor pentru tratarea seminţelor de floarea soarelui şi rapiţă şi am permis utilizarea pentru seminţele de sfeclă şi porumb”, a explicat Oros.
Întrebat ce ar trebui să facă fermierii care cultivau floarea soarelui şi care ameninţă că vor renunţa la această cultură, oficialul MADR a răspuns: „La fel ca şi în alte ţări, se găsesc alte variante”.
„Aceste derogări care s-au dat succesiv au fost tocmai în ideea de a se găsi, ca şi în alte ţări, alte soluţii. Există răgaz ca până anul viitor şi cei cărora li s-a permis să utilizeze neonicotinoide, respectiv cei care cultivă porumb şi sfeclă, să găsească alte soluţii. Noi nu mai putem prelungi această derogare”, a explicat ministrul demis al Agriculturii.
Neonicotinoidele distrug albinele
Cercetătorii susţin că numărul albinelor scade semnificativ din cauza folosirii neonicotinoidelor, sporind temerile privind un impact sever asupra furnizării de alimente la nivel global, deoarece albinele au un rol cheie în polenizarea multor culturi.
Un studiu realizat în Canada a ajuns la concluzia că albinele lucrătoare expuse la neonicotinoide au avut o durată de viaţă mai scurtă, iar coloniile aveau un risc mai mare de a rămâne fără regine. În Europa, oamenii de ştiinţă au declarat că expunerea la culturi tratate cu neonicotinoide a afectat coloniile de albine domestice din două dintre cele trei ţări incluse în cercetare şi a redus succesul reproductiv al celor sălbatice din toate cele trei state.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.488