Programul „Rabla” pentru tractoare ar putea primi finanțare de la bugetul de stat anul viitor. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că în acest moment se creionează scenariul financiar pentru 2024, iar o serie de măsuri sunt în vedere pentru sprijinirea sectorului agricol.
Premierul României, Marcel Ciolacu, a reiterat că vrea să lanseze programul „Rabla” pentru tractoare anul viitor. Măsura ar urma să beneficieze de finanțare de la bugetul de stat, pe modelul programului pentru autoturisme. Șeful Executivului a lăsat să se înțeleagă că este nevoie de un sprijin pentru ca fermierii să țină pasul cu noile tehnologii agricole.
La rândul său, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a confirmat că nu exclude ca Programul Rabla să fie extins și la tractoare. Oficialul a menționat că programul Rabla trebuie regândit în fiecare an, astfel încât setul de principii agreat să poată fi transpus în noul program care să-i mulțumească pe beneficiari.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.676