Peste 1.100 de materiale de informare, distribuite cetățenilor în Otopeni, Voluntari, Piața Unirii și Piața Universității

Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne a sărbătorit, la data de 30 MAI, 15 ani de la înfiinţarea ca structură de poliţie judiciară specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 501

Pentru marcarea acestui eveniment, în București și în județul Ilfov s-au desfășurat, vineri, 29 mai, cu sprijinul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov – structurile de poliție rutieră, activități stradale destinate conducătorilor de autovehicule și pasagerilor acestora, precum și pietonilor, în zone din Otopeni, Voluntari, Piața Unirii și Piața Universității. În aceste locuri se află instalate steaguri și bannere de promovare a celor 15 ani de activitate în promovarea integrității, pe care îi sărbătorim la data de 30 mai 2020.

Respectând toate măsurile de siguranță impuse de situația pandemiei de SARS-Cov2, s-a relaționat cu cetățenii, fiind abordată problema asigurării unui mediu de integritate la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, ca principali parteneri în lupta împotriva corupției.

Cu această ocazie, au fost distribuite peste 1.100 de materiale de informare conținând linia gratuită Call-center anticorupție a DGA 0800.806.806, la care pot fi sesizate faptele de corupție în care ar putea fi implicat personalul MAI, de tipul pliante, odorizante auto, pixuri, carnețele și stickere autocolante auto.

De asemenea, la ambele unități de poliție menționate au fost sus­ținute activități de informare la care au participat 29 de tineri viitori polițiști, elevi ai Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr”, Câmpina.

Comisarul șef Costela Hostinar, șeful Serviciului Prevenire și Relații cu Publicul din cadrul Direcției Anticorupție pentru Municipiul București și Județul Ilfov, ne-a declarat că practic această zi, ziua DGA, este sărbătorită prin muncă. ”Sărbătorim 15 ani de la înființarea DGA, ieșind public în stradă cu colegii noștri, cu sprijinul poliției orașului Otopeni, și încercăm să conștientizăm cetățenii din trafic, care conduc autoturisme, dar și pietoni, cu privire la modul în care sunt sesizate faptele de corupție. Două echipe acționează în Ilfov și două echipe în București. Echipa din Ilfov acționează în Otopeni și în Voluntari și, cu sprijinul colegilor de la Poliția Rutieră, împarte pliante, carnețele, pixuri cu însemnele DGA și Call-center-ul anticorupție al DGA, la care pot sesiza gratuit orice faptă de corupție săvârșită de persoane din MAI”, ne-a mai spus comisarul șef Costela Hostinar.

Prevenirea, principala direcţie de acţiune împotriva corupţiei

Anul 2005, momentul în care Direcţia Generală Anticorupţie s-a constituit ca unitate de elită, este datorat voinţei autorităţilor româneşti şi sprijinului oferit de Uniunea Europeană prin acordarea de asistenţă specializată din partea Marii Britanii şi a Spaniei. În cei 15 ani de activitate în lupta împotriva corupţiei, Direcţia Generală Anticorupţie s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităţilor de prevenire, cât şi a celor de combatere a faptelor de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional.
Fără îndoială, că prevenirea reprezintă principala direcţie de acţiune împotriva corupţiei, concretizată prin desfăşurarea unor activităţi de instruire şi informare în rândul personalului propriu, dar şi prin campanii de conştientizare a societăţii civile, de educare a tinerei generaţii în dorinţa expresă de schimbare a mentalităţii populaţiei în ansamblul său.
Prin toate acţiunile sale, Direcţia Generală Anticorupţie promovează legalitatea, integritatea, onestitatea şi profesionalismul, ca standard atât pentru personalul propriu, cât şi pentru cel al MAI.
”Fiindcă toate acestea nu ar fi posibile fără sprijinul partenerilor noştri, dorim să mulţumim tuturor instituţiilor de aplicare a legii, societăţii civile şi cetăţenilor”, se arată în comunicatul de presă al DGA.

Foarte important!

Ca principal canal de comunicare cu publicul, CALL – CENTER anticorupţie 0800.806.806 pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie, putând fi apelată gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României.
Reamintim cetățenilor faptul că, la nivelul Capitalei și al judeţului Ilfov, Direcţia Generală Anticorupţie este reprezentată de Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul București și Judeţul Ilfov, cu sediul în municipiul București, Bd. Nicolae Grigorescu, nr. 12A, sector 3 telefon: tel: 021.365.35.87, fax: 021.365.35.99 (la care pot fi făcute programări pentru înscrierea în audiență), e-mail bucuresti.dga@mai.gov.ro.