Vineri, 10 martie, doamnele și domnișoarele din Buftea au fost invitate să petreacă de ziua lor, în incinta Bucharest Film Studios – Mediapro. La ora 18.00, MC-ul Liviu Vârciu a dat startul distracției, o superpetrecere cu mulți artiști frumoși, dans, mâncare și băutură. Ca de fiecare dată, Primăria Buftea și Centrul Cultural, în calitate de organizatori, au oferit o mulțime de surprize, într-un maraton de voie bună.
Vezi şi varianta PDF a articolului publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 342! AICI si AICI
Primarul Gheorghe Pistol și-a întâmpinat invitatele, alături de câțiva domni aleși pe sprânceană și îmbărcați la patru ace, cu trandafiri și felicitări. Doamnele și domnișoarele erau apoi conduse spre spațiul generos, amenajat ca la carte pentru sărbătoare, cu sute de baloane colorate, în cinstea venirii lor.
Liviu Vârciu a dat startul petrecerii, la ora 18.00, observând, cu mult umor, că reprezentantele sexului frumos sunt gata de distracție și par că se simt excelent, dacă nu sunt însoțite de soți sau de iubiți. Cum era de așteptat, Vârciu a fost asaltat de admiratoarele dornice să se fotografieze împreună cu el. ”Mă bucur că organizatorii s-au gândit la mine. Ce poate fi mai frumos decât să fii printre puținii bărbați care se distrează alături de atât de multe femei, cât și faptul că le pot spune ”La mulți ani!”. Dacă urcând pe scenă aduc bucurie și bună dispoziție, înseamnă că sunt un om norocos. Ziua de 8 martie ar trebui să fie în fiecare zi”, ne‑a mărturisit simpaticul MC.
Primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, a adresat un cuvânt de bun venit invitatelor sale și le-a transmis cordiale felicitări, aprecieri, recunoștință și respect. ”Martie este prima lună a primăverii. Pură întâmplare sau nu, la începutul acestei luni se sărbătoresc doamnele și domnișoarele. Ziua de 8 Martie este o zi specială, pe care o meritați din plin. Să aveți parte de tot ce este mai bun în această lume, să fiți sănătoase și fericite alături de familie și să credeți în visele dumneavoastră minunate!”
Și, uite așa, a început spectacolul. Trupa Cobo a făcut practic introducerea în lumea dansului. În acordurile vesele, petrecărețele au plecat de la mese luând în stăpânire ringul de dans.
”Suntem la cel de-al șaselea eveniment de acest gen. Ne dorim ca, în această zi, toate doamnele și domnișoarele să simtă cât mai puțin apăsarea grijilor și să se distreze, pentru că este o zi dedicată lor. Le dorim să fie sănătoase, fericite alături de familie, să li se împlinească toate dorințele și să fie iubite pentru că merită din plin!”, ne-a mai declarat Gheorghe Pistol.
Dans, dans, dans…
Connect-R, unul dintre cei mai bine vânduți artiști de hip-hop și dance din România a incendiat atmosfera cu hiturile sale supercunoscute.
Cum să stai așezat, când sala răsuna de piese precum ”Bagă mare”, ”Dă-te-n Dragostea Mea” sau ”Vara nu dorm”? Femeile din Buftea au mai primit de la Connect-R și câteva cadouri muzicale în ritmuri de etnie romă, sala răsunând, printre alte acorduri specifice artistului și de notele bijuteriei muzicale românești ”Șaraiman”, a atât de iubitei Romica Puceanu.
Multă căldură din partea publicului
Relu & Zuralia Orchestra au făcut un spectacol de excepție, deși se aflau pentru prima oară la Buftea. ”Este prima dată când am venit la Buftea, ne simțim foarte bine pentru că publicul a reacționat exact ca la festivalurile internaționale la care participăm, adică ne-a primit cu multă căldură. Noi cântăm foarte mult partea de gipsy. Dar playlist-ul îl schimbăm în funcție de oameni, iar aici am simțit nevoia să cântăm și folclor, pentru că ne-am dorit să mulțumim pe absolut toată lumea. A fost un public minunat, foarte cald, foarte aproape de noi”, ne-a spus șeful formației.
Și trupa Provincialii a făcut un supershow, împreună cu solista Aliona, pentru că așa cum se prezintă și ei, concertele lor înseamnă mai mult decât muzică bună, cântată bune, înseamnă spectacol, energie, interacțiune cu publicul, dans și multă bucurie. Atenția domnișoarelor a sporit, când membrii trupei au anunțat că sunt necăsătoriți și în căutare de mirese. De fapt, noi am aflat că ei sunt foarte căsătoriți și cu mulți copii acasă, dar au fost momente simpatice. ”Noi nu vindem iluzii, mai ales muzical, niciodată, dar ne-am dat seama că dă bine o astfel de veste, mai ales de ziua femeii. Măcar așa, pentru fetele care sunt puțin mai prinse de spiritul acestei sărbători”, ne-au mărturisit, amuzați, Provincialii.
”Femeia te ridică, femeia te coboară…”
Îndrăgita interpretă Emilia Ghinescu, una dintre cele mai cunoscute cântăreţe de muzică populară din România, a fost o altă surpriză frumoasă din partea organizatorilor. Mai ales că odată cu intrarea sa pe scenă, a fost adus și tortul, toată lumea a aplaudat și s-a cântat ”La mulți ani!”.
Emilia Ghinescu a ales în recitalul său și trei piese dedicate în exclusivitate mamei, în excusivitate femeii, pentru că este ființa care 24 de ore din zi lucrează pentru copiii ei și nu cunoaște odihnă, somn, supărare, plictiseală. ”Toate aceste sentimente îi sunt străine. Și atunci, măcar o dată pe an, mama, femeia, trebuie omagiată și sărbătorită așa cum trebuie. Este o zi importantă pentru toate femeile. Mulți dintre oameni spun ziua mamei, dar mie-mi place să spun Ziua Femeii, pentru că nu toate femeile au devenit mame. Eu, din fericire, sunt mămică de trei ori, un băiat de 19 ani, o fată de 11 ani și o fetiță micuță, micuță, de aproape un an. Cântecele mele sunt inspirate din viața de zi cu zi, din trăirile mele personale, din trăirile oamenilor cu care mă întâlnesc de fiecare dată și oameni pe care îi văd. Sunt cântece ce transmit mesaje pozitive și mesaje frumoase. Femeia este cea care te ridică, te coboară, îți dă viață. Femeia este o ființă puternică care, dacă își pune ceva în cap, duce la bun sfârșit, mai ales pentru copiii ei. Este ca o fiară sălbatică și luptă pentru ei. Și de aceea cred că este puțin pentru o femeie să aibă o singură zi în care să fie sărbătorită.”, ne-a spus artista.
Spectacolul a fost încheiat de un alt interpret de muzică populară foarte apreciat și în Buftea. Este vorba de teleormăneanul Daniel Turică. Acesta a coborât printre invitate și a chemat pe toată lumea la horă, în frunte cu primarul Gheorghe Pistol. S-a dansat fără întrerupere, minute în șir, semn că horele și sârbele sunt foarte iubite printre doamnele din Buftea. Noi le-am admirat pe dansatoare și talentul lor, mai ales că am descoperit că frumusețea dansului a fost întreținută toată seara și de talentate doamne ce evoluează de obicei în Ansamblul ”Doina Ilfovului”. ”Le-am prins”, de altfel organizând mici coregrafii pe ringul de dans, “aranjamente scenice”, ce au sporit frumusețea petrecerii și distracția.