Dorel Constantin Onaca, membru fondator al PMP și fost consilier de stat la Cotroceni în perioada președinției lui Traian Băsescu, este candidatul Partidului România Mare la Primăria Capitalei.

Onaca a fost votat recent în funcția de președinte executiv al formațiunii.  „Dorel Constantin Onaca este candidatul Partidului România Mare la Primăria Capitalei. Anunţul a fost făcut duminică, 31 martie, în cadrul unei conferinţe de presă, de preşedintele formaţiunii, Victor Iovici”, a informat PRM într-un comunicat. Potrivit informării, Dorel Constantin Onaca este doctor în Drept, avocat al Baroului Bucureşti şi lector universitar. A ocupat în trecut funcţia de prim-vicepreşedinte al PRM, când preşedinte al partidului era Corneliu Vadim Tudor. Onaca a fost și senator PRM în legislaturile 2000-2004 şi 2004-2008, dar și fost şef al Cabinetului Preşedintelui României, Traian Băsescu. „A fost reprezentantul României în bordul de conducere al Agenţiei Europene de Siguranţă Maritimă. Este decorat cu Ordinul Naţional în Grad de Cavaler pentru Merit şi Serviciu Credincios, de către doi Preşedinţi ai României – Ion Iliescu şi Traian Băsescu”, a mai precizat sursa citată.  Formațiunea a anunțat revenirea lui Onaca în partid pe 23 martie. Tot atunci, în cadrul ședinței Biroului Permanent Național s-a votat în unanimitate ca Dorel Constantin Onaca să ocupe funcția de Președinte Executiv în cadrul formațiunii. În 2016, Dorel Onaca a candidat la alegerile parlamentare din partea filialei PMP Constanţa.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.696