◉ Peste 3.500 de participanți au venit la eveniment

◉ Program artistic pentru toate gusturile

În cea de a doua zi de Rusalii, locuitorii comunei Grădiștea s-au întâlnit, cu multă voie bună și dorință de petrecere, la cea de a opta ediție a Zilei Comunei. Bucuria reîntâlnirii la marea sărbătoare a fost cu atât mai mare cu cât, timp de doi ani, din cauza pandemiei de coronavirus, acest eveniment a fost amânat, pe fondul restricțiilor, deci dorința oamenilor de a petrece și de a se bucura de o zi sfântă de vacanță era cu atât mai mare.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 604, ediția print

În fiecare an, în cea de a doua zi de Rusalii, locuitorii din Grădiștea își sărbătoresc comuna cu artiști îndrăgiți, veselie, dans, cântec și multe bunătăți, printr-un eveniment devenit tradiție, căruia i s-a dus deja vestea în împrejurimi și chiar în București, având în vedere numărul mare de participanți.

Ziua comunei Grădiș­tea, care este din 2013 un adevărat festival, a fost organizată timp de șapte ani la rând în spațiul deosebit situat între Biserica nouă sediul nou al Primăriei și sediul vechi al instituției. Timp de doi ani, nu a fost posibilă organizarea acestui eveniment, dar, din fericire, restricțiile au dispărut, iar Consiliul Local și primăria au putut să organizeze cea de a opta ediție a Zilei comunei Grădiștea, gazdă primitoare fiind, ca de fiecare dată, primarul Mihail Toma. Edilul a fost permanent în mijlocul cetățenilor și a avut alături  colegi din administrația județului, consilieri locali și județeni, reprezentanți ai instituțiilor publice, prefectul Simona Neculae, președintele CJI Hubert Thuma și mai mulți primari.  Reușita petrecerii a fost asigurată, cum spuneam, de Consiliul Local și Primăria Grădiștea, în vreme ce siguranța evenimentului a fost posibilă cu sprijinul oferit de Jandarmerie, Pompieri, Poliția din Ilfov și de serviciul de Ambulanță.

Toată lumea s-a distrat, a cântat și a dansat pe muzica artiștilor, care au reușit să aducă buna dispoziție și să îi facă pe grădișteni să uite, măcar pentru o zi, de probleme și să privească, cu speranță, spre viitor. Toată buna dispoziție a fost întreținută și cu numeroase bunătăți pentru toate gusturile, invitații având posibilitatea să consume, după pofta inimii, ­mici și fripturi la grătar, sucuri, bere, vată de zahăr, popcorn sau gogoși. Pentru cei mici, a fost reamenajat miniparcul de distracții cu trambulină, tobogane gonflabile, trenuleț sau carusel, numeroase standuri de jucării, dar și spații pentru tras la țintă sau demonstrarea forței.

Ziua comunei Grădiș­tea a început după slujba de Liturghie, iar după modelul anilor trecuți, pe scenă au urcat artiști îndrăgiți, atât din zona muzicii populare, cât și muzică dance sau pop-rock. Astfel, toată lumea dornică de petrecere a avut parte de momente artistice antrenate și pentru toate gusturile. Alin Oprea de la Talisman a oferit și momente artistice, dar a avut și rolul de organizator al spectacolului din punct de vedere artistic. Evident, că așa cum ne-au obișnuit și la edițiile anterioare, nu puteau lipsi de la eveniment îndrăgiții Axinte și Aurel Moga, iar prezentarea a fost asigurată, cu mult farmec, de Monica de la Angel.

Peste 3.500 de participanți au venit la eveniment

”Toată lumea simte nevoia să se distreze, să uite de probleme. Știu ce a însemnat perioada de Covid, care pentru unii a lăsat urme. Acum există războiul, deci există această instabilitate, este o perioadă tensionată. Și atunci, oamenii chiar doreau să aibă o zi în care poate să uite, pe moment, de probleme. De aceea, au și venit la noi foarte mulți. Nu toți invitații au venit de la noi, din Grădiștea, pentru că noi avem 3.100 de locuitori, dar am amenajat 1.300 de locuri pe scaune și la mese, plus cei care stăteau în picioare. Așadar, cred că am avut circa 3.500 de persoane la această petrecere, iar aproape jumătate au fost din alte localități, pentru că la noi este foarte frumos și, în plus, ne ajută locația și amplasamentul, un domeniu boieresc de excepție”, ne-a declarat primarul comunei Grădiștea, Mihail Toma.

”Am venit cu un program și special și diferit, pentru că după doi ani de pandemie, după stat în casă, lumea este dornică să iasă, să se distreze, astfel că am fost primiți cu multă bucurie. Avem echipă cumva nouă cu care am venit acum la Grădiștea. Niculina Stoican, Angela Rusu și Ionuț Galani nu au mai fost până acum la Ziua Comunei. Avem o caravană cu care mergem peste tot în țară, cu care am venit într-o formula nouă și la Grădiștea și cu un repertoriu nou adaptat”, a spus Florin Petrescu, alias Axinte, cu mesajul ca locuitorii din Grădiștea să rămână la fel de frumoși și sănătoși, pentru că asta este cel mai important.

Program artistic pentru toate gusturile

”Am făcut un program împreună cu cei din primărie, fiecare a venit cu câteva idei, foarte bune, împreună cu dl. primar. Și eu am propus câțiva artiști care sper că au fost pe gustul tuturor. Sper din tot sufletul ca și locuitorii comunei Grădiștea să fie mulțumiți în această seară și că toate gusturile au fost satisfăcute din punct de vedere muzical. Avem muzică populară, prin Angela Rusu, care vine cu un stil folclor și etno din zona Ardealului, Niculina Stoican – cu muzică de  Oltenia, foarte iubită în această zonă, cât și pe Ionuț Galani, care vine cu un folclor machedonesc,  cu melodii foarte iubite. În ceea ce privește muzica ușoară, o avem pe Monica de la Angel,  apoi Axinte de la Vacanța Mare care  a pregătit parodii muzicale și bancuri, ca să ne mai descrețească frunțile, după tot ce trăim zi de zi. Am adus un și invitat special, de la Cluj, care cântă muzică internațională veche foarte îndrăgită de public și piese etno din Ardeal recunoscute și apreciate. Nu în ultimul rând, evident, hit-urile formației Talisman”, ne-a declarat Alin Oprea. Pe scenă au urcat, în aplauzele cetățenilor, și cunoscutul și îndrăgitul ansamblu ”Doina Ilfovului”, din Buftea, de asemenea, Connie Band, o trupă de tineri, cu multă energie și talent, din Grădiștea, care au făcut o impresie foarte frumoasă, cât și taraful Cornel Oprea.

”După pauza de doi ani, oamenii au înțeles că nu doar hrana fizică este necesară, ci și hrana spirituală. S-a dovedit că oamenii nu pot trăi fără muzică, distracție, relaxare. Până la urmă, toate acestea trebuie să facă față din viața noastră ­într-un mod echilibrat”, a mai spus Alin Oprea.

Evenimentul s-a terminat, ca de fiecare dată, cu un foc de artificii care, venind în sfântă zi de Rusalii, i-a făcut pe oameni să privească frumosul spectacol de lumini cu speranța că numeroasele greutăți ale vieții, chiar dacă nu au trecut de tot, măcar vor putea fi ținute mai ușor în frâu, iar vremurile ce vor veni vor fi mai bune și mai tihnite.

Să nu uităm că, și în acest an, edilul s-a gândit la bunicii comunității și exemplul de înțelepciune oferit de aceștia, astfel că, potrivit tradiției, primăria a sărbătorit opt cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, și cărora le-a oferit diplome  ”pentru primii 50 de ani petrecuți împreună, la bine și la rău”.