Anul european al cetățeanului 2013, lansat și promovat și în România, ne dă posibilitatea să aflăm exact care sunt drepturile pe care, oricare dintre noi, le are, la fel ca un cetățean german, francez etc. Aceste drepturi decurg din tratatele semnate în momentul intrării României în Uniunea Europeană și sunt altele decât valorile fundamentale pe care s-a construit Uniunea Europeană: demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin unei minorităţi.
Dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre şi dreptul de a nu fi discriminat pe motiv de cetăţenie
Dreptul de a alege şi de a candida la alegeri
Dreptul de a adresa petiţii
Dreptul de adresare către Ombudsmanul (Mediatorul) European
Dreptul de protecţie din partea autorităţilor consulare ale oricărui stat membru, în cazul în care statul al cărui resortisant sunteţi nu este reprezentat în ţara respectivă
Dreptul de a solicita Comisiei să propună noi acte legislative.
Înafară de cele enumerate, există și o altă categorie de drepturi transfrontaliere și anume: accesul la securitate socială, serviciile medicale în străinătate, dreptul la studii în străinătate. De asemenea suntem protejați de legislația europeană atunci când facem cumpărături on-line din alte țări ale Uniunii. Neplăcerile din timpul unei călătorii cu avionul sau trenul sunt și ele prevăzute și, un cetățean român are același drept de a fi despăgubit (în funcție de neplăcerile produse) la fel ca și un cetățean german. Nu în ultimul rând, cetățenii români au dreptul la prețuri mai mici la convorbirile de pe telefonul mobil și, în calitate de consumatori, românii au dreptul de a alege cel mai bun distribuitor de gaze și electricitate.