Copiii din Otopeni au petrecut duminică, 5 iulie, câteva ore de joacă în aer liber, la o nouă ediție a programului „Distracție în Parc”. Începând cu ora 11:00, Parcul Odăile a fost gazda evenimentului dedicat celor mici și familiilor, organizat de Primăria orașului Otopeni împreună cu Centrul Cultural „Ion Manu”. A fost, pentru mulți dintre participanți, prilejul de a ieși în aer liber, de a se juca și de a socializa într-o zi de vară alături de prieteni și de familie.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 812, ediția print

Aleile parcului s-au umplut de energie, iar animatorii i-au antrenat pe cei mici în jocuri interactive, dans și cântec. Copiii s-au întâlnit cu personaje de poveste, care i-au condus prin probe și concursuri, și-au ales modelele preferate la standul de pictură pe față, de la supereroi și zâne până la animale fantastice, și au primit baloane modelate în tot felul de forme. Mulți părinți nu au rămas simpli spectatori, ci s-au alăturat jocurilor și și-au sprijinit copiii în provocările propuse, transformând spațiul de joacă într-o scenă deschisă pentru imaginație și voie bună.

Joaca se mută din parc în parc

Evenimentul face parte din proiectul „Distracție în Parc”, devenit deja o tradiție în oraș, pe timp de vară, inițiat de Primăria orașului Otopeni și de Centrul Cultural „Ion Manu”, și care aduce în fiecare duminică a verii jocuri și animație într-un alt parc al orașului. Programul a început anul acesta în luna mai și continuă până la finalul verii, cu ediții adaptate fiecărui spațiu, cu personaje și tematici care se schimbă de la o săptămână la alta, gândite să stimuleze creativitatea, spiritul de echipă și pofta de joacă.

La fel ca în edițiile anterioare, fiecare întâlnire devine un prilej de reconectare între copii, părinți și comunitate, iar orașul își transformă parcurile în spații de joacă și socializare. Prin acest program, administrația locală mizează pe petrecerea timpului în aer liber și pe jocul de grup ca modalități de a apropia familiile din oraș. Programul continuă săptămână de săptămână, în parcurile din Otopeni, până la sfârșitul verii, iar cei mici sunt așteptați la fiecare nouă ediție.