După numirea Sorinei Pintea la conducerea Ministerului Sănătății, Federația Sindicală Hipocrat i-a prezentat acesteia, în mod public, o listă de probleme cu care se confruntă personalul din sistem și a căror rezolvare trenează. Iată lista!

 

  1. Corelația dintre salarizare și finanțare este dezechilibrată. Mai exact, așa cum am prezentat într-o serie de întâlniri avute la Ministerul Sănătății, în mandatul domnului Florian Bodog, valoarea prognozată de contract pentru anul 2018 este insuficientă, fapt care va atrage după sine o funcționare incorectă a celor mai multe unități sanitare din sistemul de sănătate.
  2. Este absolut vitală clarificarea programului de lucru al medicilor și a plății timpului de lucru efectuat peste norma de bază.
  3. Medicina școlară necesită o abordare diferită după o serie de ajustări care o fac, pe alocuri, nefuncțională.
  4. Creșterea tarifelor pe caz rezolvat este o temă care preocupă întregul sistem de sănătate, în contextul în care toți factorii care determină un tarif s-au schimbat: cursul euro are un trend ascendent, rata inflației a crescut, salariile au crescut și ele. Toate aceste elemente duc la o îngreunare a capacității de plată și la o reducere constantă a fondului alocat pentru materiale sanitare, respectiv îngrijirea bolnavului – pe care dumneavoastră doriți să îl puneți în centrul sistemului, fapt normal și firesc.
  5. Într-o presiune constantă a deficitului de sânge, cu campanii și apeluri către populație, este nevoie urgentă de o politică de organizare și de funcționare a centrelor de transfuzie sanguină prin actualizarea normelor și prin normarea personalului.
  6. Atragem atenția asupra necesității de a rezolva inechitățile provenite din plata concediului de odihnă pentru personalul integrat.
  7. Avem un fond de nemulțumire a unor categorii profesionale care, începând cu luna martie, nu vor beneficia de creștere salarială: farmaciști, biologi, chimiști, infirmieri, brancardieri, îngrijitoare, personalul Tesa.
  8. Așteptăm o explicație cu privire la acordarea sporurilor pentru condiții de muncă tuturor salariaților din sistem începând cu 1 martie 2018, în baza unui nou regulament de acordare a acestora, prin excepție de la prevederile articolului 25 din Legea 153/2017.
  9. Nu în ultimul rand, este nevoie de o discuție aplicată privind salarizarea Direcțiilor de Sănătate Publică.

Considerăm că dialogul social trebuie să fie o prioritate în acest moment crucial, căci găsirea unor soluții la problemele enunțate mai sus este vitală pentru funcționarea sistemului sanitar, spun repreznetanții Federației Sindicale Hipocrat.