Noul regulament european pentru Politica Agricolă Comună pregătește un nou sprijin financiar pentru fermieri, a anunțat europarlamentarul Daniel Buda (PPE), vicepreședinte Comisia AGRI, Parlamentul European.
„Prin noul regulament european privind noua politică agricolă comună, care se află în dezbatere în trialog, noi am prevăzut niște forme de sprijin pentru fermieri, să beneficieze de sprijin financiar european în vederea încheierii unor polițe de asigurare pentru culturile agricole, pentru că, așa cum am spus, nu putem să lăsăm doar pe seama Guvernului ce se întâmplă afară. Sigur, Guvernul are responsabilitatea de a dezvolta o rețea de irigații cât mai bine, astfel încât să nu fim meteodependenți, pe de o parte, pe de altă parte, și fermierii trebuie să se îngrijească de ceea ce înseamnă asigurarea culturilor agricole, iar dacă legislația este deficitară în acest domeniu, noi trebuie să venim cu reglementări care să le permită încheierea unor asigurări eficiente”, a anunțat eurodeputatul Daniel Buda, la Agro TV.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.359