Mii de iubitori ai Summer Well s-au întâlnit la cea de a zecea ediție a festivalului ”ca o vacanță”, care a avut loc la Domeniul Știrbey, din Buftea, în perioada 12-15 august. Au fost patru zile pline de concerte, proiecte de artă, street food și multă voie bună.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 562, ediția print

 

După ce au fost nevoiţi să anuleze ediţia aniversară de anul trecut, John, Andi și Vlad, oamenii din spatele Summer Well, au pregătit  weekend-ul prelungit The Limited Edition, cu numeroase nume noi în line-up-ul deja existent: Rejjie Snow, Princess Nokia, Gus Gus HVOB live (clubset), Hercules and Love Affair (DJ Set), Moonlight Breakfast, Valeria Stoica, Zimbru, A-C Leonte, Bruja, Andreea Veder (DJ set), Disco Sigaretta, IAN și ShowNuff. Despre line-up s-a tot vorbit în festival, porţile sale deschizându-se joi cu un show exclusiv: GOLAN au aratat în premieră mondială noul lor album. Woodkid, Balthazar, Modeselektor au completat distracția la primul mare festival de lângă București, de aproape doi ani încoace.

Patru zile de distracție

De remarcat, că anul acesta, festivalul a crescut cu o zi, însemnând mai multă muzică live și activităţi fun, precum pop-up cinema sau Bellevue – o zonă VIP, pentru vizibilitate mai bună, cu bar dedicat. O altă atracție a fost un pod nou peste lac, proaspăt construit, la capătul căruia, te așteapta luna: Museum of the Moon, o lună mare și foarte instagramabilă. În context de pandemie, accesul și securitatea au funcționat după noi reguli. S-a intrat doar cu mască de protecție și certificat verde de vaccinare, cu test PCR sau cu test Antigen negativ, nu mai vechi de 24 de ore. Cine nu venea pregătit, se putea testa antigen și la intrare, la un preţ special. Summer Well este mai mult decât un festival de muzică, este poziționat ca o mini vacanță, în locația unică oferită de Domeniul Știrbey din Buftea. Primăria Buftea s-a străduit să ofere suportul logistic și a mobilizat, ca de fiecare dată, toate forțele pentru buna desfășurarea a evenimentului. Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov și Inspectoratul pentru Situații de Urgență București – Ilfov au asigurat  un climat de ordine și siguranță publică, pe toată durata festivalului.

Activități cu caracter preventiv ale DGA

În contextul desfășurării Campaniei naționale de promovare a integrității „MAI etic, MAI integru!”, care se derulează la nivelul Direcției Generale Anticorupție, în perioada mai – decembrie 2021, în zilele de 13 și 14 august, polițiștii anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Direcția Anticorupție pentru Municipiul București și Judeţul Ilfov au desfășurat în cadrul Summer Well, activități cu caracter preventiv. Au fost distribuite peste 400 de materiale preventive, iar participanții la eveniment au fost informați despre atribuţiile DGA, consecinţele implicării în săvârșirea unor fapte de corupţie, cetățenii fiind încurajați să semnaleze aceste infracţiuni prin apelarea liniei telefonice gratuite Call-center anticorupție 0800.806.806.