O altă tradiție care se perpetuează la Snagov cu ocazia sărbătorii comunei este legată de sport. Mai exact, este vorba de o competiție locală de fotbal denumită „Cupa Satelor”, la care participă jucători amatori din cele 5 localități care alcătuiesc comuna. Așadar, cu ocazia amintită, primarul localității îi premiază pe participanți și pe câștigătoarele locurilor I, II, și III.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 454

Așadar, sportivii amatori ai celor 5 sate – Vlădiceasca, Tâncăbești, Ciofliceni, Ghermănești și Snagov – își dispută cu ardoare multrâvnitul trofeu pe parcursul unei singure zile. Anul acesta, echipa din satul Ciofliceni a fost cea care s-a impus în fața celorlalte 4 adversare.

Astfel că, potrivit tradiției, premierea a fost făcută în cea de-a treia zi a sărbătorii comunei, duminică 2 iunie.

Primarul Marian Oancea a fost cel care a făcut anunțul și i-a invitat pe scenă pe câștigători, unde le-a înmânat Cupa competiției.

Formația din Ciofliceni este antrenată de căpitanul-jucător Marian Marin și de Laurențiu Cristea.

Locul II a fost ocupat de echipa din Ghermănești, care nu s-a prezentat la festivitatea de premiere, „deoarece nu au putut să digere înfrângerea”, așa cum s-a exprimat primarul Marian Oancea. Pe locul III s-au calificat formațiile din Tâncăbești și Snagov. „Anul viitor, dorim să organizăm competiția pe durata a două zile pentru că este dificil să susții, într-o singură zi, atât finala mare cât și finala mică”, a adăugat primarul.