“Frontul de acasă. Mărturii documentare din judeţul Ilfov în perioada 1917-1919”

”Anul 1918. După nemărginite jertfe și îndelungi suferințe a venit și clipa meritată a răsplății. Împlinirea secularei năzuințe a bucurat sufletul fiecărui român, iar bucuria va reverbera mereu în conștiința românilor, și cu atât mai mult acum, în an centenar. Memoria colectivă a păstrat bucuria Clipei în care România și-a deschis larg brațele, cuprinzându-i pe toți românii. Se cuvine însă ca niciodată să nu uităm cu ce preț s-a smuls Istoriei această mult dorită aducere-mpreună a tuturor românilor, pentru că Marea Jertfă a soldaților care au plătit cu propriul sânge clădirea României Mari se împletește cu grele suferințe îndurate de cei rămași acasă. Nu vom putea niciodată să reconstituim întreaga epopee scrisă de fiecare suflet de român pe papirusul nevăzut al vieții cotidiene din acele vremuri.” – dr. Cristina Țineghe.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 437, ediția print

Un astfel de argument a condus la realizarea de către Biroul Județean Ilfov al Arhivelor Naționale a volumului de documente „Frontul de acasă. Mărturii documentare din judeţul Ilfov în perioada 1917-1919”, lucrare care îşi propune să omagieze jertfa ilfovenilor pentru realizarea Marii Uniri.

1 of 9

Cartea a fost editată de către Cristina Țineghe, șef al Biroului Județean Ilfov al Arhivelor Naționale, iar cu ocazia lansării acestui volum documentar, miercuri, 23 ianuarie, la sediul Arhivelor Naționale, au luat cuvântul istoricii Alina Pavelescu, Daniel Cain și Daniel Gheorghe, dar și prefectul județului Ilfov, Marius Cristian Ghincea.

Volumul însumează un număr de 104 documente structurate cronologic, iar din perspectiva conținutului informațional acestea reflectă multele și grelele privațiuni îndurate de populația rămasă în teritoriul ocupat de trupele germane. Sursele documentare atestă astfel faptul că pe lângă uriașele drame generate de mobilizare și de luptele de pe front, populația rămasă în vetrele localităților din Ilfov a îndurat foametea, rechizițiile, bolile, corvezile, abuzurile administrației și lipsa celor mai elementare produse pentru traiul zilnic.

”Am știut că războiul înseamnă multe suferințe, dar în momentul în care citești și intri în contact cu crâmpeie din viața reală, îți dai seama că suferința a fost mult mai mare decât ­ți-ai putea imagina. Oamenii nu puteau să se ducă dintr-o localitate în alta fără pașaport de la autoritățile germane. Și atunci ne-am dat seama că suferințele au fost generalizate. Nu numai pentru cei care și-au pierdut viața pe front. Au murit de foamete, de tifos, care a făcut ravagii și în Ilfov. Mureau copiii pe capete. Și atunci, de aceea am spus ”frontul de acasă”. Nu a  fost eroism, nu au murit pe front, dar au luptat pentru viață, zi de zi, oră de oră”, ne-a spus dr. Cristina Țineghe, cu ocazia lansării volumului documentar, dezvăluindu-ne că instituția pe care o conduce pregătește și o carte cu studii monografice despre Ilfov, ”o istorie a Ilfovului atât cât poate fi ea reconstituită, până la 1900”.

”Pios omagiu ilfovenilor care prin jertfa lor au contribuit la realizarea României Mari”

”Demersul nostru se justifică  prin dorința de a aduce un pios omagiu ilfovenilor care prin jertfa lor au contribuit la realizarea României Mari. Ideea noastră inițială a plecat de la gândul de a elabora o cronică a  tuturor ilfovenilor care au căzut pe front în Primul Război Mondial. Din păcate, sursele documentare nu ne-au ajutat, din cauza faptului că sunt destul de sărace în informații. În consecință, am fost siliți să ne reorientăm și să ne gândim să lăsăm documentele ca prin memoria lor să ne arate ce aspecte pot fi evocate și aduse în atenția publicului interesat. Este de menționat că la baza actualului volum au stat documentele din Fondul Prefectura Județului Ilfov, din păcate, trecut prin condiții vitrege pentru că a fost bombardat în cel de-al doilea Război Mondial și astfel se explică  faptul că este destul de sărac în informații. Lansarea acestui document, astăzi, nu este întâmplătoare. Pe 24 ianuarie se împlinesc 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, un moment în care a debutat procesul de realizare a României Mari, o primă etapă, marcată după aceea de 1918. Totodată, în iarna lui 1919, au început lucrările Conferinței de Pace de la Paris care marcau sfârșitul Primului Război Mondial”, a declarat dr. Cristina Țineghe.

Prefectul Marius-Cristian Ghincea a menționat, la rândul său: ”Sunt voci ce susţin că acest eveniment ar fi trebuit să aibă loc în Anul Centenar. Eu consider că evenimentul de astăzi nu putea să aibă loc în altă zi, lună sau an mai bun! Ştim cu toţii că măreţul vis al românilor de a trăi în vechiul regat al dacilor nu a fost realizat într-o singură zi. Putem vorbi astăzi de Marea Unire pentru că, anterior, dar şi ulterior datei de 1 Decembrie 1918, au existat oameni cunoscuţi sau necunoscuţi ce au luptat pentru acest ideal. Visul românilor rămânea un vis, dacă ideea de apartenenţă la naţiunea română a populaţiei ce trăia în spaţiul Vechiului Regat nu prindea rădăcini în timpul Revoluţiei de la 1821, revoluţie declanşată  pe 23 ianuarie de Tudor Vladimirescu, prin Proclamaţia de la Padeş. Conştiinţa naţională s-a dezvoltat şi a creat premisele Micii Uniri. Dar ce mare  a fost această unire, o placă turnantă pentru ce avea să vină. Nu în ultimul rând, tot într-o zi de 23 ianuarie, în anul 1878, s-a încheiat armistiţiul din războiul ruso-româno-turc, ce a consfinţit câştigarea prin luptă a independenţei naţionale. Iată numai câteva elemente ce vin să sprijine ideea că lansarea volumului  «Frontul de acasă. Mărturii documentare din judeţul Ilfov în perioada 1917-1919» nu îşi putea găsi o zi mai nimerită şi, de altfel, Anul Centenar al Românilor nu este un an obişnuit. El continuă. Apariţia acestei cărţi vine să ne istorisească realităţi nepovestite în cărţile clasice de istorie, subliniind jertfa ilfovenilor pentru realizarea Marii Uniri”.

”Este foarte important să ne cunoaștem trecutul”

Deputatul ­­Daniel Gheor­­ghe a făcut o mi­nuțioasă evocare a contextului istoric în care ­s-au desfășurat evenimentele surprinse în documentele publicate: ”Sunt chestiuni care țin de identitate națională și de valorile noastre ro­mânești, autentice, de ceea ce înseamnă capacitatea noastră de a construi un viitor, pornind de la modelele trecutului și de la rădăcinile care ­ne-au adus în punctul în care ne aflăm astăzi, așa cum au fost ele. «Frontul de acasă» reprezintă o lucrare deosebită și foarte interesantă și o recomand tuturor, cu privire la ceea ce a însemnat Ilfovul între 1917 și 1919, perioadă care coincide cu ocupația militară germană  asupra Bucureștilor. Dar ce au reprezentat acești ani? În primul rând avem o ocupație militară germană extrem de riguroasă, foarte strictă, care va afecta viața cetățenilor în modul cel mai direct. Se produc rechiziții de bunuri și resurse, se forțează populația în vederea prestării unor munci care susțineau acest regim militar de ocupație și nu doar atât. Se transformă toată această parte României din care făcea parte și județul Ilfov, atunci mult mai mare decât este astăzi. Vom vedea cum se creează o structură de poliție și o structură militarizată, un aparat judiciar și birocratic foarte puternic german care dublează autoritățile administrative românești care rămân în această zonă și automat colaborează cu ceea ce a reprezentat  ocupantul german. Populația se va lovi de mari lipsuri materiale, și dacă vom analiza foarte atent, vedem cum toate măsurile pe care le iau aceste autorități, deopotrivă militare și civile, care au controlat județul Ilfov până la începutul lunii noiembrie 1918, de fapt pregăteau pentru efortul de război german și pentru proiectul ocupării întregii Românii în timpul campaniei din 1917, pe care armata  română a reușit să o stăvilească în urma bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Acest regim de ocupație va excela în primul rând printr-o formă de disciplină forțată și printr-un regim de stat polițienesc. Au fost și o serie de abuzuri mai grave, jafuri, crime, violuri, desfășurate în primul rând de trupele bulgare, care la nivelul județului Ilfov au jefuit o serie de biserici. Cum era de așteptat, după 1918, odată cu încheierea războiului, autoritățile române se întorc și vedem cum se evaluează tot ceea ce a însemnat această ocupație militară germană în județul  Ilfov, atât sub aspectul măsurilor de represiune, cât și asupra a ceea ce a însemnat acea politică de transformare  a acestei regiuni ­într-una care să deservească spatele frontului german în timpul  ofensivei din 1917 din Moldova. (…) Și, bineînțeles, elementul de colaboraționism al unora dintre reprezentanții administrației locale, dar totodată vedem foarte interesant felul în care o serie de oameni rămași în aceste teritorii ocupate aparent serveau intereselor ocupantului german, dar practic s-au ocupat de interesele populației locale și chiar au ținut în ascuns legătura cu românii de dincolo hotarul cu Moldova, care rămăsese sub administrarea și autoritatea Guvernului refugiat la Iași. Felicit autorii acestui volum și este foarte important ca noi cei care suntem din județul Ilfov să ne cunoaștem trecutul și tot ceea ce a reprezentat pentru noi acest episod al Primului Război Mondial”.

O microistorie în 104 documente

Alina Pavelescu, director adjunct al Arhivelor Naționale: ”Rețin din perspectiva arhivistului că principala realizare pozitivă a acestui an, în care am sărbătorit Centenarul Marii Uniri, a fost faptul că a revigorat puțin interesul pentru un moment altminteri foarte important din istoria noastră și a Europei. Anii 1917 – 1918 sunt ani în care românii și România sunt supuși celei mai grele încercări din istoria lor de până atunci și asta se simte în fiecare din aceste documente. E vorba de ocupația germană și de o microistorie pe care o găsești în aceste 104 documente, care arată strategiile individuale de supraviețuire, de învingere a vicisitudinilor pe care aceste momente dificile ale ocupației germane le aduceau pentru prima dată în viața societății românești urbane și rurale, în același timp. Sunt unele dintre documente care îți revelează, dincolo de vocabularul oficial, anumite arii emoționale la care nu te-ai fi așteptat să le găsești într-un document al prefecturii sau al primăriei, spre exemplu. Documente care arată foarte mult care era starea de spirit față de ocupantul german, care, sigur, a organizat foarte bine anumite lucruri din administrația românească, dar nu în interesul românilor și al României”.

Istoricul Daniel ­Cain, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, a subliniat faptul că Centenarul a fost un prilej care a dovedit cât de puțin sunt cunoscute și cercetate arhivele locale. ”Cu excepția istoriei oficiale strict militare a ceea ce s-a întâmplat, istoria oamenilor mici, microistoriile rămân, din păcate, necunoscute. Noi nu avem o lucrare dedicată perioadei ocupației Puterilor Centrale, iar acest volum este un exemplu că vom putea reuși în final să avem o imagine globală asupra a ceea ce a însemnat perioada participării României la Marele Război. Este o istorie a oamenilor simpli, care au trebuit să supraviețuiască sub o formă sau alta, ­într-o perioadă destul de agitată, cu schimbări de regim politic. Mă bucur că genul acesta de mărturii sunt publicate, într-un final”, a conchis istoricul.