Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis, recent, o avertizare meteo de vreme rea.

 

Potrivit acesteia, urmează câteva zile în care țara noastră va fi afectată din plin de un curent de aer siberian care va face ca temperaturile să scadă extrem de mult.

De duminică, 25 februarie, ora 03.00 și până joi, 1 martie, ora 10.00, întreaga țară se va afla sub avertizare meteo COD GALBEN de ger năprasnic.

Însă de luni, 26 februarie, de la ora 03.00, aproape trei sferturi din țară intră sub avertizare COD PORTOCALIU de ger năprasnic. Vorbim despre Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

Avertizarea de COD GALBEN prevede că valul de frig va cuprinde treptat toată țara și va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an.

Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile și va fi ger dimineața și noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi și în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de rece.

Din seara zilei de sâmbătă (24 februarie) și până duminică noapte (25/26 februarie), în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, în Muntenia, Oltenia, sudul Banatului și Dobrogea vor fi ninsori temporare, care în sud-vest vor deveni moderate cantitativ. Vântul va avea intensificări în medie cu 45-50 km/h în majoritatea zonelor, iar în partea de sud-est a teritoriului rafalele vor atinge local 55-65 km/h.

Avertizarea de COD PORTOCALIU prevede că în Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar și pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă.

Temperaturile maxime vor fi frecvent între -12 și -8 grade, cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, rafalele vântului urmând a accentua senzația de frig.

Din dimineața zilei de luni, 26 februarie, aria ninsorilor se va extinde. În sud și sud-est acestea vor deveni local abundente și vor fi viscolite, în special în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei.