Pe 28 mai, odată cu Înălțarea Domnului, sunt cinstiți eroii neamului românesc. Prin urmare, ilfovenii au fost, și în acest an, recunoscători pentru sacrificiul făcut de înaintași, de-a lungul veacurilor, pentru neam și patrie. Ca întotdeauna, în această zi sfântă a fost slăvită memoria eroilor români martiri, care au căzut pe toate câmpurile de luptă, apărându-și țara.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 501, ediția print

Mai mult ca oricând, acum, ilfovenii și-au îndreptat gândurile și spre eroii vremurilor noastre, păstrând viu crezul că puterea unei națiuni constă în unitate și curaj pentru împlinirea năzuințelor! În comunele Snagov, Clinceni, Petrăchioaia sau Cernica (aici evenimentul a fost marcat prin sfințirea noului monument, după ce din ansamblul vechiului monument, amplasat în fața spitalului, oameni răuvoitori au furat vulturul simbol pentru a-l duce la fier vechi. A fost însă recuperat, renovat, i s-a făcut un nou postament și a fost montat în sat, în fața parcului) sau în orașele Chitila și Bragadiru, localnicii și reprezentanții autorității locale au depus coroane de flori la monumentele ridicate în amintirea eroilor neamului, iar preoții au ținut slujbe de pomenire. Evenimentele s-au desfaşurat, în acest an, cu participare restrânsă, luându-se toate măsurile de distanțare socială.

Ziua Eroilor este o sărbătoare națională a României, dedicată comemorării bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. Aceasta a fost stabilită prin Decretul-lege 1693/4 mai 1920 și este marcată în fiecare an, cu prilejul zilei Înălțării Domnului” . România a devenit prima țară care îi comemorează în aceeași zi pe eroii străini și pe cei români. Această dată a fost stabilită ca urmare a Tratatului de la Versailles unde țările beligerante s-au obligat prin semnarea tratatului la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora. În timpul comunismului, data a fost schimbată la 9 mai, dar după, s-a revenit la data inițială. De Ziua Eroilor, în toate bisericile din țară și din străinătate se face pomenirea tuturor eroilor căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.