@ Plan de măsuri, la nivelul județului Ilfov, pentru școala de acasă @ Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza cu respectarea unor reguli foarte stricte, de distanțare
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, la Palatul Cotroceni, după o nouă ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19, că s-a luat decizia ca unitățile de învățământ să nu fie deschise până în toamnă. Elevii vor învăța online, iar anul școlar va fi finalizat pe baza notelor obținute până acum. Examenele finale vor fi susținute de elevi, respectându-se normele de distanțare socială.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, nr. 496 ediția print
”În momentul de față, activitatea fizică la școli, la universități, la grădinițe este suspendată pe durata stării de urgență. Și am evaluat cum putem să continuăm, având în vedere că pe 12 iunie anul școlar, în mod normal, se termină. Trebuie să fim foarte conștienți de faptul că epidemia nu s-a terminat. Aud de la mulți că este cazul să ne relaxăm, că vremea este frumoasă și că epidemia oricum va dispărea. Dragii mei, din păcate, nu este așa! Am avut, ați văzut în statisticile de ieri, peste 400 de noi cazuri de persoane infectate. Avem astăzi peste 300. Deci, nu putem să vorbim în niciun fel despre o relaxare sau despre o încetinire, din păcate, a acestei epidemii. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont de câteva lucruri destul de simple. Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica, din punctul nostru de vedere – și toți care am fost la discuție au fost de acord -, două riscuri mari”, a declarat președintele. El a atras atenția că există riscul major ca elevii să ducă boala la școală și există un risc semnificativ să ducă boala de la școală acasă. Astfel, sunt două riscuri majore. Șeful statului a menționat că sunt o serie de țări din Uniunea Europeană care nu mai doresc să redeschidă școlile, dar și țări unde situația este în evaluare. ”Avem un exemplu din Franța, unde într-o provincie s-a deschis experimental școala și experimentul nu a decurs foarte bine. După puține zile, zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns, în doar câteva zile, la terapie intensivă. Deci, lucrurile nu sunt absolut deloc simple. În concluzie, s-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai redeschidă. Deci, nu se va întoarce elevul, studentul, fizic la cursuri”, a subliniat președintele României. În acest condiții, anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor continua formele de învățământ la distanță.
Evaluarea Națională, din 15 iunie. Bacalaureatul începe cu probe scrise
Ministrul Educației, Monica Anisie, a completat că deși școlile rămân închise și se va învăța în continuare la distanță, elevii din clasa a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anii de final de ciclu profesional și postliceal pot reveni în clase pe 2 iunie, pentru două săptămâni, pentru a face pregătire pentru examenele naționale. Evaluarea Națională începe în 15 iunie, iar Bacalaureatul – în 22 iunie. O noutate este că Bacalaureatul va începe cu probele scrise și abia după aceea se vor da probele orale.
Examenele se vor desfășura cu cel mult 10 elevi în clasă, în condiții de respectare a distanțării, a mai spus ministrul. Pentru elevii cu probleme de sănătate sau care au acasă persoane cu risc de îmbolnăvire, prezența la școală va fi optională, iar decizia va aparține părinților. În această situație, pregătirea elevilor se va face în sistem online. Examenele naționale se vor susține în baza unei programe deja publicate de Ministerul Educației, care va conține doar materia predată în primul semestru al acestui an școlar. Materia care nu a fost predată anul acesta va fi recuperată în următorul an școlar.
Școala de acasă, în Ilfov, la parametri optimi
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ilfov ne-au comunicat că au fost luate măsuri pentru ca școala de acasă să se desfășoare în cele mai bune condiții, iar într-o proporție foarte ridicată, elevii reușesc să acceseze cursurile în sistemul online, prin intermediul platformelor digitale existente.
Prof. Rada Dumitru, Inspector Management Instituțional în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Ilfov, ne-a declarat că inspectoratul școlar a aprobat, luni, ”Planul județean de Intervenție educațională pentru situația suspendării cursurilor din învățământul preuniversitar”, care stabilește două categorii de măsuri: la nivelul inspectoratului și măsuri la nivelul unităților de învățământ.
”Planul a fost realizat în baza unei analize pe care IȘJ Ilfov a realizat-o în urma chestionării directorilor unităților de învățământ, deci pornim de la o realitate pe care am diagnosticat-o și vorbim despre propuneri de măsuri prin care să susținem evident planul național pe care Ministerul Educației l-a propus. În sensul acesta, noi avem deja o bază de date din care reiese că la nivel județean un procent destul de mare de elevi, peste 86%, dețin mijloace tehnice și conexiune la internet pentru a putea participa cu succes la aceste activități. Avem și aproximativ 14% copii care nu au acces la conexiune la internet sau nu au tot timpul la dispoziție mijloace tehnice. Conform planului, pentru acești copii școlile identifică și alte soluții, cum ar fi transmiterea prin whatsapp, pe telefonul părinților, din partea comunității locale, primării care susțin prin achiziționarea unor aparate care să le poată fi date în folosință pe perioada învățării online. Ne străduim să fim cât mai eficienți, inclusiv pentru această categorie de copii pe care să îi aducem în spațiul virtual”, a spus inspectorul.
Prof. Rada Dumitru a mai menționat că există încă un procent de profesori care nu au în totalitate competențele de utilizare a platformelor de e-learning. ”Și pentru ei, în planul nostru județean, am propus organizarea de webminarii pe parcursul cărora să își dezvolte aceste competențe. Nu înseamnă că acești colegi ai noștri nu dezvoltă deloc activități online. Exclus. Pentru că toate școlile au exersat lucrul acesta, iar la acest moment, când predarea devine obligatorie, ne imaginăm că nu poate rămâne nimeni în afara acestui act de învățare online. Ne dorim ca și acest segment al colegilor noștri să realizeze activitățile în condiții optime și atunci Casa Corpului Didactic demarează în perioada imediat următoare organizarea acestor webminarii și vom avea, sperăm noi, reacții în consecință din partea tuturor profesorilor. Mai mult decât atât, ne-am îngrijit și de actul managerial, directorii care au o mare responsabilitate în perioada aceasta în ceea ce privește monitorizarea, controlul acestor activități, în vederea efectuării plăților salariale, astfel ca toți colegii noștri să poată să desfășoare actul didactic în condiții cât mai bune. În sensul acesta, consiliul consultativ al directorilor, pe care chiar eu i-am coordonat, au realizat un ghid de conducere de la distanță, un ghid al directorului de școală. Chiar astăzi (n.r. – luni) le va fi pus la dispoziție, asfel încât, împreună să facem ca ”Școala de acasă” să funcționeze cât mai bine în județul nostru ”, a mai declarat prof. Rada Dumitru.
Există și câțiva profesori care nu au mijloace tehnice, dar cu soluții locale problemele acestea au fost rezolvate, adică s-au cumpărat stick-uri de internet pentru cei care nu beneficiau, fie prin asociațiile de părinți, fie prin consiliile locale. ”La acest moment, profesorii și-au rezolvat această problemă. Rămâne acel segment de 14% dintre copii pentru care trebuie să avem soluții foarte aplicate. Oricum, până la sfârșitul săptămânii, cu siguranță vom ști ce soluții s-au mai adoptat la nivelul școlilor, împreună cu primăriile. Este cert că și pentru ei, conform planului nostru, vor exista niște planuri remediale, dacă va fi cazul, ca și pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. Fiecare școală își va organiza orarul, ținând cont realitatea școlii și a comunității”, potrivit prof. Rada Dumitru.
Profesorul a dorit să menționeze că la școlile private lucrurile funcționează excepțional, în sensul în care, în proporție de sută la sută, copiii beneficiază de cursuri de calitate, iar profesorii desfășoară din start activități online: ”Avem și școli private care chiar de când a debutat această criză au mers mai departe cu actul de predare și nu au lăsat în afara activității absolut niciun copil”.