Executivul consideră că s-ar depăşi deficitul bugetar
Guvernul nu susţine acordarea tichetelor de bicicletă, proiect iniţiat de deputatul PMP Valeriu Steriu şi aprobat deja de Senat, susţinând că impactul bugetar ar afecta deficitul, ceea ce ar duce la depăşirea ţintei de 3% din PIB.
Potrivit punctului de vedere, semnat de premierul Sorin Grindeanu, acordarea subvenţiei pentru achiziţionarea de biciclete pentru întregul personal contractual din sectorul bugetar generează influenţe financiare suplimentare asupra bugetului general consolidat de circa 1,2 miliarde de lei, iar plata indemnizaţiei de kilometraj pentru bicicletă, un impact suplimentar asupra cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat de circa 0,2 miliarde de lei anual.
”Astfel, se impune respectarea regulilor europene privind deficitul ESA, respectiv a ţintei de deficit sub 3% din PIB”, se menţionează în punctul de vedere al Executivului.
Amintim că deputatul PMP Valeriu Steriu, a depus în Parlament, în mai 2016, când era preşedinte UNPR, un proiect de lege privind acordarea de tichete valorice de către angajatori pentru a încuraja folosirea bicicletei pentru deplasările între domiciliu şi locul de muncă, precum şi pentru deplasările în interes de serviciu.
Proiectul a fost votat de Senat la sfârşitul lunii decembrie 2016, iar Camera Deputaţilor este for decizional.