Învierea Domnului este mai presus de lume. Toți cei ce credem în Înviere suntem martori ai Învierii Domnului Hristos în ziua de duminică, 16 aprilie. Și suntem martori ai Învierii Mântuitorului în măsura în care primim ca fiind adevărat tot ceea ce ne spune Sfânta Biserică.

 

Lumina Învierii lui Hristos ni s-a dat în mod gratuit în noaptea de sâmbătă spre duminică, 15 spre 16 aprilie, dar trebuie să ne străduim să ne-o însușim, fiindcă ne încredințează că sensul vieții noastre, garanția vieții viitoare se află în Învierea Mântuitorului și în lucrarea Duhului Sfânt, care transformă trupurile noastre opace în trupuri transparente, spirituale, luminoase, pline de Duh Sfânt.

 Suntem datori să ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos

Hristos a Înviat așa cum s-a născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. A străbătut prin piatra de pe mormânt și a intrat la apostoli prin ușile încuiate, menținând pecețile întregi. Noi, creș­tinii, suntem datori să depunem tot efortul pentru a ne împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos, în cadrul Sfintei Liturghii, primind cu credință și cu dragoste îndemnul pascal “Veniți de luați lumină!”, pentru ca această lumină a bucuriei să ne umple sufletele cu cântarea “Hristos a Înviat din morți/ Cu moartea pe moarte călcând/ Și celor din morminte/ Viață dăruindu-le”. Cuvintele “Hristos a înviat!”, pe care creștinii și le adresează timp de patruzeci de zile, de la Înviere până la Înălțarea Domnului, nu sunt doar un salut, ori simple vorbe fără conținut prin care se salută o adunare, un oaspete oficial sau o persoană, ci sunt o mărturisire de credință, speranța și nădejdea noastră să Învierea există.

 De Paște, ne reîntoarcem la viața izbăvită din robia păcatului

Cu sufletele pline de bucurie, timp de trei zile, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, din 15 spre 16 aprilie, prăznuim Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, cea mai mare sărbătoare a creștinătății, din toate timpurile. Este sărbătoarea luminii, a păcii și a vieţii veșnice pe care ne-a dăruit-o Mântuitorul prin jertfa Sa. Să ne bucurăm și să ne înveselim cu toții pentru miracolul Învierii Domnului! De Sfintele Paști, toate se umplu de lumină. Bisericile, inimile și chipurile noastre strălucesc mai puternic ca oricând. Parcă și natura îmbracă minunate haine de sărbătoare. Totul se reînnoiește în noi și în jurul nostru. Și este firesc. Sărbătoarea Sărbătorilor, Sfântul Paști, ne readuce la starea la care eram înainte de a cădea în robia păcatului prin neascultare. Acum revenim la puritatea absolută și la viața veșnică în Împărăția Cerurilor, care ne-a fost dăruită, încă de la începuturi, de Tatăl Creator. Până-n ziua Învierii suntem copii ai păcatului, ai întunericului. De la această dată, însă, ne reîntoarcem la viața cea adevărată, izbăvită de robia păcatului, și devenim din nou fii ai lui Dumnezeu. De acum putem spune că avem certitudinea că vom trăi și ne vom bucura de plinătatea harului și al adevărului lui Hristos Cel Înviat din morți. Învierea este sărbătoarea luminii, pentru că, din mormântul întunecat, Hristos Domnul a Înviat și “toate s-au umplut de lumină și Cerul și Pământul și cele de dedesubt…”. Prin Cruce, Iisus Hristos a împăcat pe Dumnezeu cu neamul omenesc.

Sfintele Paști aduc peste noi Slava lui Dumnezeu

“Când vorbim de Învierea lui Hristos, sufletul și toată simțirea se umple de nădejde și dragostea către toată făptura. Toată slujba de Paști este pentru credincioșii ortodocși un prilej fericit de a se ști, de a se simți și de a trăi în prezența Lui  Hristos Cel Înviat din morți. Învierea este îndemn la biruință și Bucurie. Prin Înviere îi este dat omului să guste din Bucuria veacului ce va să vină, să pătrundă în Împărăția Cerească, «Acum toate se umplu de lumină», Domnul va Învia întru Slavă pentru a răscumpăra omenirea din osânda păcatului și din jugul morții celei veșnice. Odată cu Învierea lui Hristos, – moartea – «plată a păcatului», devine ceva efemer. Viața împreună cu Cel Înviat fiind începutul Veșniciei!”, după cum frumos ne mărturisește părintele Ioan, de la Parohia Jilava. Așa se explică faptul că Sfintele Paști ne deschid ușile Raiului și aduc peste noi Slava lui Dumnezeu.