Preot Marius Gagea, parohul Bisericii Acoperământul Maicii Domnului, din Roșu, Chiajna
Boala este urmarea păcatului strămoșesc, iar suferința este, întotdeauna, strâns legată de aceasta. Boala și suferința nu au fost create de Dumnezeu în Rai, pentru că ar fi însemnat că El este Creatorul răului ceea ce este un non-sens, ci ele sunt consecința greșelii lui Adam și a Evei. Așadar, boala și suferința nu au început din eternitate ca Dumnezeu, ci au luat ființă în timp și nu sunt eterne, ca Dumnezeu.
Pentru că acestea nu au fost create ca parte componentă sau ființială a omului, sau a naturii în care trăiește, boala și suferința sunt străine ființial de sufletul și trupul omului. Tocmai de aceea este destul de dificil de înțeles, pentru unii, de ce Dumnezeu îngăduie boala și suferința pe pământ, căci boala și suferința sunt consecințe ale căderii primilor oameni în păcatul neascultării. Boala cea mai răspândită a lumii noastre moderne este, cum bine se știe, cancerul, care produce suferință atât celui în cauză, cât și celor din jurul acestuia. Cu toate progresele lumii noastre și a medicinei, totuși, nu s-a găsit un leac potrivit, iar în privința acestei boli sunt multe de spus.
Să ne raportăm suferința la cea a Mântuitorului răstignit pe Cruce!
Suferința noastră trebuie să o raportăm la suferința pe care a avut-o Mântuitorul Hristos când a fost răstignit pe Cruce, fiind nevinovat. El a avut suferința maximă pe care nici un om pe pământ nu o poate depăși, pentru că era total nevinovat și pentru că era Fiul lui Dumnezeu. Prin boala și suferința noastră noi îl urmăm pe Hristos și suferința noastră devine mai ușoară când El ne este alături, când mergem cu crucea noastră prin arșița acestei vieți. De multe ori, fiecare dintre noi, uităm să ne adresăm lui Dumnezeu mai întâi, în orice problemă a noastră, și de abia, mai târziu, ne întoarcem la El doar când avem nevoie de El. Mântuitorul Hristos care ne sprijină pe drumul crucii noastre trebuie să ne fie cel mai bun prieten și ajutor.
Drumul crucii noastre se încheie la întâlnirea cu Hristos
Drumul crucii noastre se încheie, întotdeauna, cu întâlnirea noastră personală cu Mântuitorul în fața Căruia trebuie să răspundem pentru faptele noastre bune sau rele. Pregătirea pentru această întâlnire trebuie desfășurată întreaga noastră viață, dar cu precădere atunci când boala și suferința ne grăbesc această întâlnire. Astfel că timpul care ne rămâne, tot din îngăduința lui Dumnezeu, trebuie folosit cu multă înțelepciune, ca atunci când ne pregătim pentru un evenimement major din viața noastră, cum ar fi botezul sau nunta. Iar pregătirea pe care o facem pentru întâlnirea noastră cu Hristos este mult mai importantă, chiar decât evenimentele mai sus menționate, pentru că acolo intrăm, sau nu, în marea familie a lui Dumnezeu din Rai.
Cum ne pregătim pentru întâlnirea cu Dumnezeu?
Primul lucru ce trebuie realizat este de a veni la Biserică pentru o spovedanie amănunțită și sinceră. La spovedanie nu ne este de nici un folos duhohnicesc să ne lăudăm cu faptele noastre bune, așa cum făcea fariseul, ci să ne pară rău de faptele noastre cele rele și să punem început bun al vieții noastre, prin întoarcerea ființei noastre către izvorul vieții și a mântuirii noastre, care este Hristos. Apoi să ne împărtășim cu Sfânta Euharistie, adică, cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus, pentru ca sufletul nostru să devină locaș de sălășluire a Sfintei Treimi. Îndemnul dat de către Mântuitorul care spune: ”lucrați cât este ziuă, căci vine noaptea când nimeni nu mai poate să lucreze” (Ioan 9,4) se referă tocmai la această pregătire ce trebuie realizată din această viață, căci acum putem lucra pentru mântuirea sufletelor noastre, iar după ce trecem din această viață nu mai putem lucra pentru mântuirea noastră, ci atunci așteptăm să ne ajute apropiații noștri, prin rugăciunile lor.
Hristos este cel mai bun prieten al omului credincios
Întâlnirea noastră cu Hristos nu trebuie să ne sperie sau să ne îngrijoreze, ci trebuie tratată ca întâlnirea cu cel mai bun prieten al nostru. Dacă avem curiozitatea să citim cartea ”Vieţile Sfinţilor” vedem nenumărate cazuri de sfinţi care își doreau cu multă râvnă să se întâlnească, cât mai repede, cu Mântuitorul Iisus Hristos și tocmai de aceea nu-i speriau absolut nimic. Așa s-a întâmplat în următoarea istorioară despre un copil orfan, care de mic obișnuia să se oprească în biserică, în drumul lui către școală. Aici, în biserică stătea câteva minute să se roage înaintea icoanei Mântuitorului Iisus Hristos, în fiecare zi a săptămânii. Anii au trecut, acesta și-a întemeiat o familie frumoasă, dar nu a renunțat niciodată la obiceiul lui de a ajunge în biserică și de a se ruga cu multă dragoste. Ajungând la bătrânețe, toți membrii familiei sale, între timp, au murit el rămânând, iarăși, singur, dar și foarte bolnav și în mare suferință pe un pat de spital. Surorile din spital care îl îngrijeau au văzut că bătrânul în fiecare zi de dimineață era foarte bucuros și fericit. Fiind întrebat care este motivul bucuriei sale, el a răspuns cu mare seninătate că în fiecare dimineață vine în chip nevăzut să îl viziteze Însuși Mântuitorul Hristos și că îl întărește în boala și suferința sa! Oare ce bucurie mai mare poate să fie pe pământ decât să te viziteze Mântuitorul Hristos în boala, în suferința și neputința ta?! Astfel, și noi să Îl avem pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos alături de noi, în boala și suferința noastră!
Nota redacției
Am ales să tratăm acest subiect, pentru a aduce lumină, speranță și nădejde, miilor de bolnavi care trec prin suferințe grele. Oricât de chinuitoare sunt bolile care vă mistuie trupul, trebuie să știți că răbdarea, bunătatea și credința în Hristos, vă aduc dragostea lui Dumnezeu care vă dă putere și care face să fie cu putință, tot ceea ce pare a fi cu neputință. Nimeni nu este singur în fața bolilor, atât timp cât trăiește cu iubire de Dumnezeu, caută binecuvântarea și dreptatea Lui.
