Pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, organizat pe 24 noiembrie 2019, la nivel național au fost înscriși pe liste permanente 18.217.411 alegători și s-au înregistrat 7.839.020 votanți care au mers la urne și au votat pe aceste liste. Încă 1.167.827 alegători au votat pe liste suplimentare, iar 79.849 persoane au solicitat și au votat cu ajutorul urnei speciale. Un total, așadar, de 9.086.696 votanți, ceea ce a însemnat o prezență la urne, la nivel național, de 49,07% (ușor crescută față de primul tur al acestor alegeri prezidențiale, care a avut loc pe 10 noiembrie 2019, și unde s-a înregistrat o prezență la vot, la nivel național, de 47,66%).
În Ilfov (circumscripția electorală nr. 25) au fost amenajate 259 de secții de votare. 360.747 persoane au fost înscrise pe listele permanente de vot și s-au prezentat la urnele din Ilfov 247.458 alegători dintre care au votat pe liste permanente – 177.809 alegători și pe liste suplimentare – 67.930. 1.719 persoane au votat, în Ilfov, cu ajutorul urnei mobile. În total, au fost 242.853 de voturi valabil exprimate, care au conturat o prezență la urne, în județ, de 68,60%, procent care, la fel ca și în primul tur al alegerilor, a plasat Ilfovul pe primul loc la nivel național. Pe 10 noiembrie, procentul prezenței la vot, în Ilfov, a fost de 63,12%. Singurul județ unde procentul prezenței la vot a mai depășit 60% a fost Clujul – cu 62,06%.
Pe localități ilfovene, într-un top 3 al prezenței la urne, toate cu procente de peste 90%, s-au clasat Corbeanca, cu 94,15%, comuna Berceni, 91,19% și Tunari, cu 90,58%. La Corbeanca, pe liste permanente au fost înscrise 6.278 persoane, iar la urne au venit 5.911. 2.483 persoane, dintre cele care s-au prezentat la urne la Corbeanca au votat pe liste suplimentare. Adică, în acte, nu domiciliază în Corbeanca, deși, probabil, majoritatea, chiar au case și această localitate. În Berceni și Tunari, situațiile au fost similare. 6.421 de alegători pe lista permanentă în Berceni, 5.855 s-au prezentat la urne, dintre care 3.635 au votat pe lista permanentă, iar 2.220 pe suplimentare. Iar la Tunari, cifrele au indicat 5.119 alegători înscriși pe liste permanente, dintre care la urne s-au prezentat 4.637. Dintre aceștia – 2.708 au avut domiciliul în Tunari, iar 1.928 au figurat cu domicilii în alte localități și au votat pe liste suplimentare.
Cele mai mici procente ale prezenței la urne, în Ilfov, s-au înregistrat în Vidra, cu 50,90%, Pantelimon, cu 53,35 și în Grădiștea, cu 54,14. De remarcat este însă că, și aici, procentele au fost totuși de peste 50%, deci peste media națională.
Ce variante se discută în PSD, după înfrângere?
După înfrângerea înregistrată de candidatul PSD la alegerile prezidențiale, în interiorul partidului se ascut cuțitele și se conturează taberele. Surse social democrate au declarat pentru HotNews.ro că liderul PSD Buzău și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, ar fi purtat discuții cu Viorica Dăncilă și apropiații acesteia pentru o preluare a partidului fără scandal. Aceleași surse susțin că Gabriela Firea ar fi interesată să intre în competiția pentru funcția de președinte al partidului, fiind susținută de Paul Stănescu.
Așadar, se pare că Vioricăi Dăncilă i s-a propus să se retragă din funcția de președinte al PSD, urmând ca Marcel Ciolacu să preia funcția de președinte interimar. La schimb, fostul premier ar fi fost asigurată că va primi susținerea organizației PSD Buzău, pentru un post de parlamentar la alegerile din 2020.
”(…) Rezultatele ne arată că în turul II al alegerilor prezidențiale, PSD a luat cel mai mic număr de voturi din istorie. Asta după ce și în turul I am avut, la fel, un număr foarte mic de voturi. Să fim cinstiți: este un rezultat dezastruos care vine după un rezultat la fel de prost la europarlamentare. Și atunci, și acum, s-au făcut doar analize județene, nimic la nivel național. Acum, cred că e timpul să vedem unde am greșit cu adevărat la nivel central, să judecăm rațional și apoi să trecem la fapte! PSD are nevoie de un nou început! Avem alegeri locale în 6 luni. Acolo nu mai avem voie să pierdem!”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
Firea nu acceptă compromisuri!
”Pentru copiii acestei țări, care merită mai mult de la politicieni, îmi voi asuma toate riscurile, consecințele și nu voi accepta compromisuri. (…) Vreau să mă delimitez printre primii în mod public față de nesocotirea opiniei majorității covârșitoare a românilor și a colegilor din partid, prin impunerea intrării în CEX, fără votul explicit al nostru, a unor persoane, pe motiv că acum nu mai conduc partide ci … sindicate. Resping ferm ideea că aș fi știut așa ceva, că aș fi fost de acord! Eram în primul rând la CEX, în campania electorală, când ni s-a cerut votul pentru colaborarea cu câteva sindicate. Propunere votată în unanimitate. Nu s-a citit numele președinților acelor sindicate – unele de care nu am auzit în viața mea -, nu s-a precizat că devin automat vicepreședinți ai PSD și că au drept de vot în BPN și CEX, ca și cum ar fi fost votați în Congres de către delegații din toată țara. Sunt dezamăgită că începem analiza prăbușirii noastre cu un astfel de gest sfidător. Nu ne putem reforma și relua legătura cu simpatizanții noștri printr-o minciună. Aud că și alte persoane controversate se lipesc acum, în înghesuiala și nebăgarea de seamă, de noi. Probabil vor să ne îngroape definitiv! Mă delimitez categoric! Doamne, chiar vreți să ieșim pe ușa din dos a istoriei?”, se întreabă primarul Capitalei, Gabriela Firea, pe Facebook.
Reacția a venit după ce șefa PSD, Viorica Dancilă, a explicat, duminică seara, ce caută Gabriel Oprea, șeful UNPR, la sediul partidului, în noaptea alegerilor. ”Noi am făcut protocol de colaborare cu sindicatele, cu CNSLR-Frăția, cu Uniunea Militarilor și Polițiștilor, am făcut cu mai multe sindicate, iar prin aceste protocoale pe care le-am semnat, liderii sindicatelor respective fac parte din Comitetul Executiv Național. (…) Toți liderii de sindicat au funcție de vicepreședinte la nivel de Comitet Executiv Național. Deci avem cinci vicepreședinți. Au și drept de vot”, a precizat Viorica Dăncilă, citată de Mediafax.