O nouă campanie de sănătate publică, cu impact deosebit
Sute de ilfoveni își pot testa gratuit vederea și, unde este cazul, primesc gratuit ochelarii de care au nevoie
”Ilfov, prin ochii tăi” este cea mai nouă campanie a Consiliului Județean Ilfov (CJI) în domeniul sănătății publice și a debutat recent, în comuna Jilava. Acțiunea presupune colaborarea CJI cu Lensa și Unități Administrativ Teritoriale din Ilfov, precum și cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, și reprezintă un proiect unic la nivel național, în care o echipă mobilă formată dintr-un optometrist, un optician și aparatură de optică medicală va poposi în localități din județ, pentru a oferi consultații gratuite și, unde este cazul, ochelari, de asemenea, gratuit.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 659
”Este un proiect foarte important pentru mine, pentru că știu cât de mult costă corectarea problemelor de vedere: cel puțin câteva sute de lei pentru o ramă și alte câteva sute de lei pentru lentile. Plus tariful consultației. Tocmai de aceea vrem să le oferim în mod gratuit ilfovenilor care nu și le pot permite. Este un proiect care nu se mai desfășoară în niciun alt județ din țară și pe care îmi doresc să îl putem implementa în toate localitățile din Ilfov”, a precizat Hubert Thuma, președintele CJI, prezent pe 26 iunie, la Jilava, la debutul campaniei.
Prin acest program, Lensa, în parteneriat cu CJI și ceilalți colaboratori din protocolul de cooperare, va efectua consultații optometrice gratuite și va oferi ochelari gratuiți cu dioptrii sau recomandări către oftalmolog, după caz, persoanelor eligibile, înscrise în campanie. Pentru a putea fi înscriși, solicitanții sunt obligați să facă dovada apartenenței în categoria grupurilor vulnerabile prin documente care le certifică situația de fapt. Proiectul se adresează persoanelor vârstnice și persoanelor încadrate în categorii vulnerabile, cu vârsta de peste 18 ani, care trebuie să întrunească, cumulativ, următoarele condiții de eligibilitate:
@ să aibă domiciliul sau reședința pe raza județului Ilfov;
@ să se încadreze într-o categorie, astfel:
@ pentru pensionari – pensie de max. 2.500 lei (certificare cupon de pensie);
@ pentru grupurile vulnerabile, cu vârste de peste 18 ani, care pot certifica situația de fapt, astfel:
@ persoane cu dizabilități (certificat handicap);
@ beneficiari de ajutor social/șomaj/pensie de urmaș cu venit cumulat de max. 2.500 lei;
@ persoane cu venit cumulat per membru de familie de max. 2.500 lei;
@ familii monoparentale cu venit de max. 2.500 lei per membru de familie;
@ familii cu mai mult de doi copii cu venit de max. 2.500 lei per membru familie;
@ persoane fără locuință.
Numărul de telefon disponibil pentru programări este: 0755.104.541, consultațiile având loc de luni până vineri, între orele 09:00-17:00.
Lensa poate efectua, în cadrul proiectului, maximum 40 de consultații/zi și poate staționa, conform protocolului, până la 20 de zile într-o localitate, durata de staționare a caravanei într-o localitate urmând a fi stabilită în funcție de numărul de beneficiari care solicită programări. În cazul în care fluxul de programări este foarte mare, Lensa anunță că poate suplimenta cu încă o caravană, așadar poate efectua până la 80 de consultații/zi. Costurile consultațiilor efectuate de cea de-a doua caravană vor fi suportate integral de către Consiliul Județean Ilfov.
Obligațiile celor două unități medicale partenere sunt de a asigura, gratuit, consultațiile oftalmologice pacienților, ca urmare a recomandărilor Lensa, în baza biletului de trimitere emis de medicul de familie.
Prin această campanie, Consiliul Județean Ilfov își propune să crească nivelul de informare și conștientizare al populației cu privire la afecțiunile oculare și importanța efectuării la timp a examenelor optometrice pentru corecția și detectarea precoce a afecțiunilor de vedere. Campania ”Ilfov, prin ochii tăi” se va desfășura pe parcursul a 12 luni, cu posibilitatea prelungirii protocolului de cooperare, cu acordul părților.
Proiect primit bine de ilfoveni
În prima zi de consultații, de la Jilava, 40 de persoane au beneficiat de consultații gratuite și, unde a fost cazul, au primit ochelari. Unele persoane au primit chiar două perechi – cu dioptrii de apropiere și pentru distanță, iar unele persoane au primit indicația de a merge la medicul de familie pentru a obține trimiterea pentru oftalmolog, având alte afecțiuni oftalmologice. Ochelarii oferiți de Lensa celor care au avut nevoie sunt gata în circa două săptămâni și vor fi livrați pe numele beneficiarului, la Primăria Jilava, de unde vor putea fi ridicați.
După prima săptămână de campanie, cifrele CJI au indicat 202 persoane consultate, 251 perechi de ochelari cu dioptrii, 66 beneficiari cu două perechi de ochelari (aproape și distanță), 11 recomandări către oftalmolog și 14 persoane fără tulburări de vedere.
”Doamna Georgeta are 41 de ani și lucrează la salubritate. Are probleme de vedere încă din școală, dar nu și-a permis până acum o pereche de ochelari. Azi, prin programul nostru gratuit, a mers la consult, la Jilava, și a primit șansa la o vedere clară. (…) Dacă sunt oameni care au fost deja la oftalmolog, au indicație de ochelari și nu și-au permis să-i facă, pot veni la noi cu trimiterea și, pe baza ei, primesc gratuit ochelarii de care au nevoie. Aceștia se fac la comandă și se ridică în aproximativ două săptămâni de la sediul primăriei. Două săptămâni rămâne și caravana în Jilava. Adresa exactă este Str. Magnoliei, nr. 1, la sediul policlinicii locale. Mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect!”, a mai adăugat președintele CJI.