Ambianţă festivă, la Măgurele
Ora exactă a momentului a fost dată de la Liceul teoretic “Horia Hulubei”. De ce tocmai de aici? Un răspuns posibil e că la Măgurele – ştim cu toţii că se pregăteşte “ceva”.
Oraşul va fi altul, peste cîţiva ani. La fel oamenii, copiii lor. Iar şcoala nu poate să ignore asta. Viitorul este o zidire misterioasă pe care o ridici astăzi, pentru mâine. Or, la Măgurele, a început asta.
În acest loc se construieşte cel mai puternic laser din lume. Perspectiva e clară, pentru cei mai mulţi oameni. Ei ştiu că învăţământul, instruirea copiilor, adolescenţilor sunt şansa pe care o au la îndemână.
Le sunt solidari dascălii, oficialii statului care administrează sistemul, îl configurează şi urmăresc. Ei sunt, de fapt, a doua linie de „părinţi”, călăuze ai educaţiei şcolare.
16 septembrie, ora 10:00
În curtea Liceului teoretic cu clasele I-XII “Horia Hulubei” s-au adunat cu mult peste 1.000 de oameni. Părinţi, copii, lumea tuturor vârstelor – ce şi-a trimis aici solii – freamătă. O mare de buchete cu flori, un careu care înconjoară o mică platformă. Este locul musafirilor şi al gazdelor.
Oficialităţi invitate
Mihai Apostol, directorul liceului îi prezintă pe “oaspeţii de seamă ai acestui moment important, al deschiderii anului şcolar 2013-2014”.
Ştefania Duminică – secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale; Marian Petrache – preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov; Speranţa Cliseru – prefectul judeţului; Nae Ionuţ – subprefect; Gabriela Ilisie – inspector şcolar general al ISJ; Coca Codreanu – inspector şcolar general adjunct al ISJ; Rada Dumitru – inspector şcolar; Hubert Ştefan Thuma – deputat; preot Anton Ionescu – Parohia Măgurele; Dumitru Ruse – primarul oraşului; Narcis Constantin – viceprimar; reprezentantul Jandarmeriei Ilfov; consilieri judeţeni şi locali. Mihai Apostol le-a mulţumit pentru onoarea participării. Apoi i-a invitat la microfon. Iată câteva idei din cuvintele lor.
Ştefania Duminică: „Bine aţi venit la şcoală! N-am să vă reţin atenţia cu toate proiectele pe care ministerul vi le-a pregătit pentru acest an şcolar. Puteţi trece în revistă schimbarea modalităţii de admitere la liceu, evaluările la sfîrşitul claselor a II-a, a IV-a, a VI-a. Vor mai fi şi altele, pentru care, rog colegii mei dascăli să aibă răbdarea şi puterea să le ducă la capăt. Un an bun vă urez, cu note mari şi rezultate frumoase la sfârşit”.
Gabriela Ilisie: „Dragi elevi, stimaţi profesori şi părinţi. Ne dorim ca această zi să însemne începutul pregătirii examenului de bacalaureat. Pe parcursul anului vom asista la desfăşurarea programului de ore suplimentare. Nu în ultimul rănd îi invităm pe părinţi să se implice mai mult în viaţa şcolii şi să ne considere un prieten şi un partener în procesul de educaţie al copiilor”.
Preot Anton Ionescu: „Binecuvântăm pe toţi elevii şi profesorii şi ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, învăţătorul lumii, să caute cu milostivire asupra şcolarilor şi să le trimită în inimi, în minte şi în grai înţelepciunea, înţelegerea, cunoştinţele, ştiinţa, credinţa şi evlavia, dăruindu-le lumina cunoştinţei sale spre dobândirea învăţăturii celei bune şi folositoare”.
Dumitru Ruse: „Bună ziua şi bine aţi venit! Le mulţmim foarte mult invitaţilor că au fost aproape de noi şi ne sprijină în tot ce ne dorim să facem pentru Măgurele. Vă doresc un an mai bun ca decât cel trecut si multă sănătate!”
Constantin Narcis: „Pe lângă sărbătoarea de acum, vă aduc aminte că astăzi se împlinesc 10 ani de la reînfiinţarea Liceului teortetic „Horia Hulubei”. E o mare realizare. Bravo tuturor celor care au participat la acest lucru, acum 10 ani. Avem aici câţiva copii mici, frumoşi, pentru care astăzi e prima zi de şcoală. Să le urăm mult succes! Multă baftă tuturor”!
Căpitan Valentin Vele, Jandarmeria Ilfov: „Prin prezenţa mea aici, Jandarmeria Română vrea să demonstreze interesul faţă de asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în instituţiile de învăţământ. Este foarte importantă prevenirea infracţionalităţii juvenile, în rândul elevilor. Vă doresc un an şcolar liniştit”.