1 octombrie – Muzeul Țăranului Român

Ziua de 1 octombrie a fost declarată, de Senatul României, Ziua Națională de Luptă Împotriva Cancerului de Sân. Cu acest prilej, miercuri seară, Muzeul Țăranului Român a fost iluminat în roz, pentru a atrage atenția femeilor asupra necesității controlului de prevenire și depistare precoce a maladiei.

În fiecare an, la data de 1 octombrie, peste 70 de state ale lumii iluminează în roz cele mai importante clădiri. Acțiunea are ca scop informarea femeilor cu privire la necesitatea efectuării controlului anual care le salvează viața. Gestul autorităților străine nu a trecut neobservat nici în România. Fundația Renașterea a organizat, în seara zilei de miercuri, 1 octombrie, cea de-a 14 ediție a evenimentului “iluminare în roz – simbol al luptei împotriva cancerului de sân”. La ediția din acest an, clădirea iluminată a fost Muzeul Țăranului Român.    

“Evenimentul simbol al Fundației Renașterea ne oferă prilejul de a împărtăși susținătorilor noștri rezultatele celor 13 ani de activitate și de a le transmite mulțumirile celor peste 200.000 de persoane care au beneficiat de serviciile noastre. Anul acesta este unul special, deoarece în urma demersurilor făcute de Fundația Renașterea, Senatul României a declarat 1 Octombrie — Zi Națională de Luptă Împotriva Cancerului de Sân”, a spus Mihaela Geoană, președintele Fundației Renașterea, la acest eveniment.  

Printre invitații care au onorat participarea la eveniment s-a aflat și dr. Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății. Acesta a felicitat reprezentanții Fundației Renașterea pentru eforturile depuse în vederea informării populației feminine cu pri­vire la menținerea să­nătății. “Felicit Fundația Renașterea pentru ceea ce a făcut, pentru ce va face în sprijinul sănătății femeilor, pentru faptul că atrage atenția asupra prevenției acestei boli! Știm că este mai ușor să previi decât să tratezi, iar un control periodic poate salva viața unei femei”, a spus dr. Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății.  

Doamnelor, controlul sânilor vă salvează viața. Testați-vă! 

Conform statisticilor, la fiecare șase minute, în lume, o femeie moare de cancer de sân. Statisticile nu sunt mai îmbucurătoare nici în țara noastră. Anual, sunt diagosticate aproximativ 10.000 de femei cu acest tip de cancer, în stadiu avansat sau metastatic. Peste 20% din ele pierd lupta cu boala și se sting la vârste foarte tinere. Cu un simplu consult, multe dintre aceste paciente ar fi putut fi salvate. De 13 ani, Fundația Renașterea vine în sprijinul femeilor din România, demarând programe de prevenire și depistare a maladiei. Sute de mii de femei și-au făcut investigații de specialitate gratuite, în tot acest timp. Multe dintre ele au fost scoase din ghearele morții în urma mamografiilor. “Controlul medical efectuat anual este deosebit de important pentru a ne ajuta să depistăm afecțiunea la timp, ca să ne putem vindeca. Diagnosticat în stadiu incipient, cancerul de sân se tratează cu succes”, explică președintele Fundației Renașterea, Mihaela Geoană.