Editorial
Băi, pui de lele, nu vă mai satură Dumnezeu! Băi, lipitorilor scârboase, băi, borfașilor, băi, avortoni ai societății, usca-vi-s-ar mâinile cu care ați furat, cu nerușinare, averea acestui popor, adunată cu atâta trudă și atâta sudoare! Umfla-vi-s-ar boașele scârbavnice, crăpa-v-ar ochii lacomi și urduroși, hulpavi după biata agoniseală a românului, pe care îl spoliați de 25 de ani, cu nerușinarea voastră de ciocoi îmbuibați! Ați ruinat țărișoara asta! Ce v-au trebuit, scârnăviilor, atâția bani? Băi, o să crăpați mâine, poimâine, ce-o să faceți cu purcoiul de bani jefuiți, fără pic de remușcare, ca să vă ghiftuiți hoiturile puhave de hiene puturoase? Cum v-ați permis, băi, să vă trambalați cu sacoșe burdușite de euroi, din minister în minister, ca să vă împărțiți prada murdară, câștigată nu cu sudoarea trupului sau a minții, ci prin mișculații murdare, furând, ca descreierații, bani care nu vă aparțineau? Cum o fi, Dumnezeule, să te plimbi nonșalant cu 16 milioane de euroi, mormăniți în sacoșe (or fi fost, măcar de firmă, niscaiva vuitoane?), trecând, lăfăit în limuzine cu prețul unei case, pe lângă pensionarul amărât, de la colțul străzii, care stă, umil și plin de rușine, să-i dea careva și lui un bănuț pentru codrul de pâine de înmuiat în ceai. Câți copii ar fi putut fi tratați de cancer, cu banii ăștia? Parcă te văd, băi, limbric mucilaginos, rânjind cu sarcasm, când roata automobilului tău îl împroașcă pe amărâtul de la colț, pentru că tu ai furat banii pentru canalizare și apa băltește în tot orașul! Și te văd, băi, lipitoare hulpavă, frecându-ți mâinile unsuroase, plin de satisfacție că ai mai dat un tun și te-ai pișat pe fraierii de pe trotuar! Și te văd și cum faci pe tine de frică, râmă lipicioasă, când te ia DNA-ul la bani mărunți, și dai pe gușă toate lăturile pe care le‑ai strâns în tine, doar ca să scapi cu o pedeapsă mai mică. În nimicnicia ta, broscoiule râios, n-ai niciun Dumnezeu! Îi torni, fără cel mai mic dram de decență, de bărbăție, pe toți cei cu care te‑ai înhăitat la furtișaguri, prieteni, neveste, copii, la grămadă… Nu contează! Ție să-ți fie mai bine! Vezi, băi, d-aia te fac limbric: pentru că nu ai coloană vertebrală!
Așa că, cancer (sic!) împuroiat, fă bine și dă-ne banii înapoi! Ce ți-oi fi zis tu? Îmi burdușesc teșchereaua, fac doi-trei ani de pârnaie, și, p-ormă, trai, neneacă, pe banii fraierilor! Nu, tăticu, nu mai merge așa! Chiar dacă, însuși premierul încearcă să găsească tot felul de scuze pentru nerecuperarea banilor „palmați” de voi. Chiar dacă sunt voci care vă plâng de milă. Chiar dacă vin cu propuneri parșive, pe un ton mieros, de genul „hai să ștergem totul cu buretele, ce-a fost a fost, ne facem băieți cuminți, de aici înainte promitem că nu mai furăm”! NU MAI ȚINE! Puteți să bociți, să vă tăvăliți pe jos, să vă văitați, suntem surzi! Sunteți datori vânduți acestui popor!
P.S. Era să uit! Băi, da’ sunteți și proști! Păi cât timp ați fost la putere, puteați și voi să vă asigurați condiții mai bune de cazare, la „mititica”. Renovați și voi niște pușcării, votați și voi niște regulamente de detenție mai blânde, că deh, sunteți dedați la finețuri. Puteați să dotați și voi celulele cu aparatură ultimul răcnet, cu așternuturi și pături fine, de firmă. Dar așa, na, belea! Te pomenești că este nasol la zuhaus? Să știți că mi-a îmbobocit o lacrimă la colțul ochiului! Hai sictir!
