Marți, 9 noiembrie. Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au revenit în localitățile Ghermănești, Gagu și Creața unde au desfășurat o nouă ediție a campaniei “Implică-te! Împreună reușim mai mult!”. Astfel, 30 de familii fără posibilități financiare din aceste localități au primit pachete cu alimente de strictă necesitate și o bucurie sufletească totodată.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 576, ediția print

De la începutul Campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat 336 de acțiuni în care au oferit bunuri și alimente în valoare de peste 840.000 lei. Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale ne-a explicat cum reușesc aceștia să aducă un strop de alinare oamenilor nevoiași și cât de importantă a fost campania din cele trei localități ilfovene. “Continuăm să venim în sprijinul persoanelor aflate în dificultate, de data aceasta ne-am îndreptat atenția către trei localități din județul Ilfov, localități pe care le-am mai vizitat. După cum am mai spus, este foarte important să revenim în localitățile pe unde am mai sprijinit deoarece este nevoie de o constanță, este nevoie să cercetăm acele familii pe care le susținem de ceva timp, deoarece au nevoie, pe termen lung, de ajutor. Am transmis un mesaj de încurajare, care ­le-a arătat acestor persoane că le suntem alături și că sunt persoane care, cu îngăduința lui Dumnezeu, găsesc resurse materiale pentru a le ajuta să meargă mai departe”, ­ne-a spus Dănuț Prună. 

Fiecare activitate des­fășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului este un succes și datorită implicării preoților din localitățile ilfovene, aceștia cunoscând cel mai bine lipsurile și greutățile comunității. “Este deja o tradiție ca voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale să fie în mijlocul nostru. Credincioșii parohiei Gagu, compusă din satele Gagu și Creața au primit cu mare bucurie vizita voluntarilor care au venit în sprijinul lor și au întărit ajutorul care îl oferim noi preoții deja, au oferit mângâiere și speranță. Acest sprijin este de un real folos pentru credincioșii satelor noastre, ei primesc întotdeauna cu dragoste și cu bucurie orice sprijin, orice ajutor. Satele Gagu și Creața au, în proporție de peste 80 %, familii monoparentale și au o populație extrem de îmbătrânită, iar pentru bătrânii din aceste sate orice vizită reprezintă o mângâiere, o alinare și o bucurie pentru care mulțumim”, ne-a spus părintele David Ioan Păun, parohul Parohiei Gagu. De altfel, și părintele Dan Marian Ștefan, de la Parohia Ghermănești, ­ne-a vorbit despre importanta acestei actiuni. “Activitatea desfășurată astăzi în parohia noastră a fost binevenită pentru familiile nevoiașe, mai ales în perioada aceasta de pandemie, de criză financiară și socială. Sunt familii cu mulți copii care au nevoie de sprijinul nostru constant deoarece părinții nu mai fac față cheltuielilor și au nevoie de acest ajutor, de această mângâiere”, ne-a spus părintele Dan Marian Ștefan.