Într-un cadru de activitate administrativă normală, lipsit de blocaje și perturbări în munca echipei Primăriei, locuitorii comunei Ștefăneștii de Jos ar trebui să înceapă să se bucure, din acest an, de efectele a aproape 20 de proiecte de investiții, care se află în diverse etape de implementare, cu accent deosebit pe dezvoltarea infrastructurii rutiere, a infrastructurii de apă și canalizare, precum și pe zona educației și a relaxării. Aceste priorități reflectă nevoile esențiale ale comunității și sunt gândite să aducă beneficii semnificative locuitorilor.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 694, ediția print
Cele 19 proiecte de dezvoltare a comunei Ștefăneștii de Jos însumează investiții în valoare totală de 108,64 milioane de lei, dintre care, aproape jumătate din sumă reprezintă finanțarea necesară executării rețelei de canalizare menajeră și alimentare cu apă potabilă în comună, precum și extinderea și modernizarea stației de epurare ape uzate. Aceste proiecte, a căror finanțare este asigurată atât din bugetul local, cât mai ales din fonduri externe, au fost gândite și inițiate de echipa Primăriei Ștefăneștii de Jos condusă de primarul interimar Mircea Gheorghiță și de administratorul public Vahe Hovakimyan, care și-au propus să le gestioneze eficient și transparent, pentru a se asigura că sunt finalizate în timp util și că aduc avantaje durabile pentru locuitorii comunei. Din păcate, cel puțin în acest moment, modernizarea comunei este periclitată de reîntoarcere la cârma Primăriei Ștefăneștii de Jos a lui Ionel Robert Ștefan, edil care a bulversat în ultima lună întreaga activitate administrativă, refuzând să semneze documente importante, să permită efectuarea plăților către contractele în derulare, să organizeze licitații sau să permită angajaților Primăriei să își desfășoare activitatea în condiții de normalitate.
Obiectiv cheie – rețelele de apă potabilă și canalizare
Obiectivele cheie pentru anul 2024 în comuna Ștefăneștii de Jos includ în mod special finalizarea infrastructurii de alimentare cu apă și de canalizare, îmbunătățind astfel condițiile de trai și aducând comunitatea la standarde europene. Sub conducerea lui Mircea Gheorghiță, în calitate de primar interimar, administrația locală s-a angajat să ofere locuitorilor săi un mediu mai sănătos și mai confortabil, consolidând în același timp dezvoltarea socio-economică a întregii comunități.
În calitate de primar interimar al comunei Ștefăneștii de Jos, Mircea Gheorghiță și-a exprimat încrederea, la începutul anului, că cetățenii vor înțelege și vor avea răbdare în acest an în care vor avea loc ample lucrări de modernizare a infrastructurii de apă și canal. Edilul sublinia în luna ianuarie că deși va exista un anumit disconfort în această perioadă, acesta are un scop foarte bun: finalizarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă și a rețelei de canalizare.
La data de 20 februarie 2024, în comuna Ștefăneștii de Jos erau în lucru două proiecte mari care au ca scop extinderea rețelei de canalizare menajeră și alimentare cu apă potabilă, cât și un proiect privind extinderea și modernizarea stației de epurare ape uzate. Este vorba despre proiectare și executare ”Rețea de canalizare menajeră și alimentare cu apă potabilă în comuna Ștefăneștii de Jos” pentru 32 de străzi, contract nr. 9606/05.05.2022, în valoare de 20.054.868,83 lei, cu termen de finalizare 17.04.2025 și proiectul privind ”Rețea de canalizare menajeră și alimentare cu apă potabilă în comuna Ștefăneștii de Jos – Cartier Boltașu”, cu valoarea de 12.771.384,60 lei, cu SF finalizat, precum și proiectare și executare ”Lucrări de extindere și modernizare stație de epurare ape uzate, comuna Stefăneștii de Jos, jud. Ilfov”, contract 6541/28.03.2022, în valoare de 14.379.263,69 lei, cu data de finalizare 31.07.2024.
Infrastructura rutieră este prioritară
Un alt domeniu pentru care administrația condusă de Mircea Gheorghiță și Vahe Hovakimyan a elaborat proiecte importante este infrastructura rutieră, mai precis modernizarea străzilor. În acest sens, au fost demarate investiții pentru proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Modernizare străzi, lot I, în comuna Ştefăneștii de Jos” – Plopului, Piersicului, Comarnic, Teiului, Orșova, cu număr contract 31787/28.11.2023, în valoare de 5.785.390,72 lei, cu termen de finalizare 7 luni (1 lună de proiectare + 6 pentru execuție). Un alt proiect similar presupune proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții ”Modernizare străzi, lot II, în comuna Ştefăneștii de Jos”, străzile Protecția Plantelor, Fragilor, Garofițelor, Gladiolelor, cu număr contract 31775/28 nov. 2023, în valoare de 8.936.953,17 lei, cu termen de executare 4 luni (1 lună proiectare + 3 execuție). Un al treilea proiect de modernizare a infrastructurii rutiere prevede proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții ”Modernizarea străzilor Lugoj, Blaj, Salonta, Sebeș, Slatina, Caracal, Lupeni, Moreni, în comuna Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov”, lucrări în valoare de 5.478.169,55 lei, proiectul fiind în evaluare, cu termen de finalizare 29.02.2024. Un alt proiect se referă la execuție lucrări pentru obiectivul de investiții “Modernizare Str. Reșița, comuna Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov”, în valoare de 1.284.082,18 lei, aflat în perioada de recepție a lucrărilor. De asemenea, au fost prevăzute ”Lucrări de reparații și întreținere a străzilor Brașov, Snagov, Olănești, Intrarea Snagov, Intrarea Olănești, din com. Ștefăneștii de Jos”, în valoare de 2.663.267,53 lei, proiect aflat în evaluare tehnică, cu termen de finalizare 23.02.2024. Și, nu în ultimul rând, strategia de modernizare a infrastructurii rutiere are în vedere ”Reamenajarea intersecției dintre Str. Făgăraș și străzile Orșova, Comarnic, Teiului, în sens giratoriu, în comuna Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov”, proiect în valoare de 63.000 lei.
Investiții importante pentru educație
Un alt obiectiv important este dezvoltarea și modernizarea sistemului de învățământ din comună. Pentru aceasta au fost gândite mai multe proiecte de investiții între care proiectul privind ”Schimbarea destinației din clădire administrativă în clădire – unitate de învățământ, amenajări exterioare și amenajări interioare”, în valoare de 2.844.332,34 lei, aflat în evaluare financiară. Un alt proiect își propune ”Edificare grădiniță cu program prelungit – P+1E împrejmuire, utilități” – construire, amenajare și dotare grădiniță, din Str. Rozelor 68. Investiția este în valoare de 9.588.780,27 lei, cu termen de realizare 22 luni (4 luni proiectare + 22 de luni pentru execuție).
Un alt proiect are în vedere ”Construire teren multi-sport și spațiu de joacă pe Str Intrarea Olănești, com. Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov”, în valoare de 1.246.378,50 lei, aflat în evaluare tehnică. Este, de asemenea, în pregătire, documentația pentru achiziție directă și proiectul de ”Construire teren multisport la Școala Gimnazială Nr. 1, Școala Mică din comuna Ștefăneștii de Jos”, în valoare de 860.000 lei.
Și, sunt prevăzute, de asemenea, ”Lucrări de reparații și întreținere a clădirii administrative din cadrul stadionului Dumitru Matărău”, în valoare de 1.200.000 lei, proiect aflat în faza de pregătire a documentației pentru procedura simplificată.
Un alt proiect de modernizare a învățământului presupune ”Desființare, execuție și dotare grădiniță cu program prelungit, Str. Zorilor 33-35, comuna Ștefăneștii de Jos, jud Ilfov”, în valoare de 14.678.898,60 lei, care are DALI finalizat.
Și, tot la nivel de SF realizat se află proiectul pentru “Realizare spațiu de agrement și loc de joacă pentru copii”, Str. Olănești, com. Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov, în valoare de 30.560 lei.
Pentru extinderea iluminatului public a fost realizat un proiect în valoare de 2.399.007,50 lei, care are DALI finalizat.
Nu în ultimul rând, a fost semnat contractul 22451/22.08.2023/31 aug. 2023 – pentru prestarea serviciilor de proiectare, execuţia de lucrări și dotare pentru ”Compartimentare imobil cu funcțiunea de Primărie”, în valoare de 3.014.180 lei, cu termen de finalizare 10 luni (2 luni proiectare + 8 luni execuție).