@ Campanie de informare, recensământ și intrare în legalitate

Primăria comunei Cernica și Asociația ECHO 4 Animals au încheiat un protocol de colaborare și derulează timp de un an de zile o campanie de informare cu privire la obligațiile legale pe care le au deținătorii de câini (și în același timp se efectuează și un recensământ al animalelor de companie deținute de locuitorii comunei), iar două echipe medicale conduse de dr. Irina Corbu-Rudnic (SUST Orphan Animal Clinic Bucharest – Green Vetcare) și dr. Mircea Ștefanache (Paumi-Vet) sterilizează și microcipează câinii din gospodăriile celor din Cernica.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 775, ediția print

Reprezentanții aso­ciației și președinta acesteia, Irina Stanciu, alături de angajați ai Primăriei Cernica, merg din poartă în poartă, la gospodăriile unde există câini, și fac cunoscute obligațiile pe care deținătorii acestor câini le au, potrivit legilor în vigoare.

Astfel, sunt obligatorii sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune, metișii acestora, excepție făcând doar exemplarele cu regim special, vaccinarea, identificarea prin microcip și înregistrarea câinilor în RECS (Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân), iar nerespectarea acestor prevederi legale se sancționează cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. Dacă sunt deținători de câini agresivi sau/și periculoși – trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani și să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei! De asemenea, câinii trebuie să fie înregistrați la Asociația Chinologică Română (AChR), iar la intrarea în curte sau în apartament deținătorul trebuie să afișeze la loc vizibil avertismentul ”Câine periculos” sau ”Câine agresiv”. Pentru acești câini, deținătorii trebuie să depună la sediul poliției în a cărei rază se află imobilul o adeverință eliberată de AChR, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute de lege, precum și o declarație pe propria răspundere. Trebuie știut și că, în mijloacele de transport în comun sau în locurile publice, NU au voie câinii aparținând raselor periculoase (Pit Bull, Boerbull, Bandog și mețișii lor), iar pe drumurile publice, proprietarii acestor câini trebuie să-i țină întotdeauna în lesă și cu botniță. Este interzisă reproducția câinilor din rase periculoase sau agresive, dacă nu au acte de origine recunoscute de AChR. Amenzile pentru aceste prevederi sunt cuprinse între 500 și 3.000 de lei. Alte prevederi legale ce trebuie cunoscute de deținătorii de câini se referă la asigurarea unui adăpost corespunzător, a hranei și a apei, asigurarea posibilității de mișcare, îngrijire, asistență medicală, fiind interzise relele tratamente, cruzimea sau abandonul. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amenzi de la 3.000 la 12.000 de lei.

Intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal, despărțirea puilor de mamă mai devreme de 8 săptămâni sau folosirea de animale vii pentru dresajul câinilor, dacă le creează acestora suferință, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Rănirea cu intenție a animalelor se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă, iar uciderea animelelor cu intenție, fără drept, cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Sterilizarea și microciparea – primul pas pentru oprirea înmulțirii necontrolate a câinilor și abandonarea ulterioară a puilor

Specialiștii Asociației ECHO 4 Animals demontează, în cadrul informării, o serie de mituri false, precum: femela trebuie să facă pui măcar o dată (de fapt, riscul apariției cancerului mamar crește semnificativ după prima fătare și de aceea se recomandă sterilizarea timpurie, înainte de primul ciclu de călduri); după sterilizare, animalul se va îngrășa (o alimentație corespunzătoare calitativ și cantitativ nu duce la această falsă problemă); după sterilizare, animalul devine mai leneș și nu mai păzește (activitățile obișnuite nu țin de schimbările hormonale, iar animalul va fi doar mai liniștit); nu sterilizez, să fie și el/ea tată/mamă (de fapt, animalele se împerechează instinctual, nu conștient).

Pe lângă respectarea legii, sterilizarea propriului animal arată responsabilitate și respect față de animăluțele de pe stradă, fiind singura metodă umană și eficientă pentru reducerea numărului de animale abandonate, prin prevenirea nașterilor de pui nedoriți. După sterilizare, un câine mascul va avea un comportament mai puțin agresiv și șansa să nu facă cancer testicular sau boli ale prostatei. O femelă sterilizată timpuriu poate să nu aibă vreodată în viață piometru, cancer mamar, uterin, ovarian, gestație sau lactație falsă.

Pe 3 și pe 6 octombrie, medicii veterinari au reușit sterilizarea și microciparea, gratuit, a circa 40 de câini din gospopăriile locuitorilor comunei Cernica. ”Au fost cazuri dificile. Am luat de acasă și returnat după operație, cățeii ai căror stăpâni nu se puteau deplasa (bătrâni și persoane cu dizabilități). Mulțumim stăpânilor responsabili care au înțeles importanța sterilizării și microcipării și au venit la campanie cu animăluțele lor! Oamenii ne opresc pe stradă sau ne sună deja pentru a se programa cu animăluțele lor. În consecință, am deschis lista de programări pentru următoarea campanie, care va fi probabil la începutul lunii noiembrie. Programările se fac prin SMS sau pe Whatsapp la numărul de telefon: 0778.73.92.82. Mesajul trebuie să conțină: numele proprietarului, satul, numărul de câini, câți/te masculi/femele, talia, vârsta, sterilizare/microcipare sau amândouă. Pot beneficia de aceste servicii gratuite cetățenii care au domiciliul pe raza comunei Cernica. Vă rugăm să profitați de ocazie și să veniți cu animăluțele dvs. la sterilizat!”, a transmis Irina Stanciu.