Sistemul Antigrindină a lansat până în prezent 2.400 de rachete în România şi au fost protejate astfel foarte multe suprafeţe agricole, cu toate că nu există decât 60 de puncte de lansare, a declarat, pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu.
„Am tras până în prezent 2.400 de rachete antigrindină şi am reuşit să protejăm foarte multe suprafeţe în situaţia în care noi nu avem decât 60 de puncte de lansare. Suntem la jumătatea programului investiţional care trebuie să se închidă în anul 2020”, a spus Botănoiu.
În privinţa asigurărilor agricole încheiate de fermieri pe o măsură finanţată din fonduri europene prin PNDR, oficialul MADR a anunţat că până în prezent sunt 137 de beneficiari care şi-au asigurat culturile împotriva fenomenelor meteo extreme.
„Am pus la dispoziţia producătorilor 42,7 de milioane de euro pe o măsură din PNDR 2020 pentru asigurarea culturilor, iar până acum avem 137 de beneficiari cu alocări de la 55% pentru cei care au ferme mari şi până la 70% pentru cei cu ferme mai mici”, a precizat Botănoiu.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.457