România înregistrează 272 de focare active de pestă porcină africană în ultima săptămână, faţă de 269 în perioada precedentă, fiind consemnate zece focare noi în intervalul 11 – 17 iunie 2020, potrivit datelor anunţate vineri, 19 iunie, de ANSVSA.
În data de 19 iunie, pesta porcină africană (PPA) evolua în 150 de localităţi din 24 de judeţe, cu un număr de 272 de focare, dintre care 5 focare în exploataţii comerciale. În alte 16 judeţe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreţi.
Cele 10 focare noi sunt în judeţele: Bihor – 3, Dâmboviţa – 2 focare – şi câte un focar în judeţele Braşov (într-o fermă comercială), Dolj, Prahova, Brăila şi Alba.
De asemenea, în perioada menţionată au fost stinse 7 focare, cele mai multe în judeţul Teleorman, respectiv 6 focare şi unul în Braşov.
Până vineri au fost despăgubiţi 15.129 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 440,97 milioane de lei. În perioada următoare vor fi plătite despăgubiri în valoare de 7,98 milioane de lei pentru alţi 203 proprietari.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.504