”Un proiect esențial pentru zonă”, apreciază președintele CJI
La finele săptămânii trecute, președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, și președintele TPF Ingineria, Marian Ion Constantinescu, au semnat, în prezența primarului comunei Moara Vlăsiei, Andrei Filip, și a invitaților, contractul pentru realizarea studiul de fezabilitate (SF) privind construcția Nodului Intermodal București – Ilfov. Studiul de fezabilitate va fi realizat de TPF Ingineria în aproximativ un an de zile, iar valoarea contractului este de 3.582.650,09 lei, fără TVA.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, nr. 471, ediția print
“În prima fază va fi făcut acest studiu, urmând ca spre sfârșitul anului viitor, după ce găsim finanțare, să începem proiectarea execuției. Nodul intermodal face legătura cu Aeroportul Otopeni, cu autostrada București-Brașov și viitoarea autostradă A0, care va înconjura Capitala. Toată dezvoltarea de aici ne va lega de Portul Constanța și sperăm să fie o trambulină pentru mărfurile din Constanța. Vom aveam două zone, zona de schimb și zona logistică. Realizarea Nodului intermodal este estimată la un cost de circa 100 – 150 de milioane de euro. Sperăm să găsim finanțare europeană”, a spus președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache. Directorul firmei care a câștigat licitația pentru realizarea SF-ului, Marian Ion Constantinescu, a precizat că “obiectivul principal este de a întocmi o documenție fezabilă în vederea obținerii finanțării. În prima etapă va trebui să actualizăm studiul de prefezabilitate existent, apoi avem de obținut certificatul de urbanism, avizele, activități care sunt consumatoare de timp, apoi studiul de fezabilitate propriu zis, care va da soluțiile tehnice”.
Nodul Intermodal va fi amplasat la Moara Vlăsiei, iar primarul localității, Andrei Filip, a explicat că primăria a pus la dispoziție pentru proiect 110 hectare de teren. ”Le-am păstrat cu mare greutate ani de zile, deși am simțit presiune pentru dezvoltarea de tip rezidențial a zonei. Noi, însă, vizăm o dezvoltare pe acest segment de comerț, servicii și mică industrie”, a spus edilul, care a dat asigurări că va pune în continuare la dispoziție tot ce este necesar pentru demararea și realizarea ulterioară a investiției.
Nodul Intermodal București Ilfov va cuprinde: două terminale cargo (feroviar și rutier), un parc logistic (spații pentru depozitarea mărfurilor) și posibil stație de cale ferată pentru călători (în cazul în care terminalul nu va fi făcut în aeroport).
Invitată la semnarea contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate, Cristina Chiriac, președintele CONAF (Confederația Națională a Antreprenorilor Feminini), a transmis că mediul de business reclamă de multă vreme că este nevoie de infrastructură. ”Este esențial, pentru a fi competitivi. Antreprenorii așteaptă cu mare interes dezvoltarea unei infrastructuri care să ne asigure și să ne diminueze costurile fixe”, a precizat Cristina Chiriac. Iar Liviu Rogojinaru, vicepreședinte al Consiliului Economic și Social, a apreciat, de asemenea, proiectul drept ”un lucru foarte important pentru mediul de afaceri. Acest punct va da de lucru la cel puțin 1.500 de IMM-uri, la cel puțin 5.000 de oameni. Este foarte bine că în sfârșit se întâmplă. Toate marile orașe europene au un asemenea nod!”, a spus vicepreședintele CES.