Sediul Institutului „Marius Nasta“ din Strada „Viilor“ are patru pavilioane dedicate pacienţilor adulţi. De luna aceasta, unitatea sanitară a intrat într-un proces de reogranizare. 

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 551, ediția print

„Pavilionul 1 – pentru pacientul pneumologic şi pacientul care are nevoie de intervenţii chirurgicale toracice. Din acest pavilion s-au relocat secţiile de tuberculoză pentru a proteja pacienţii cu afecţiuni pulmonare cronice sau cei din postoperator de riscul unei infecţii nosocomiale. Sunt la dispoziţia pacienţilor în acest moment 52 de paturi pentru chirurgie toracică şi 100 de paturi pentru pneumologie, dar şi laboratoarele de investigaţii imagistice, funcţionale şi bronhologie“, a spus managerul unităţii medicale, dr. Beatrice Mahler, citat de Agerpres.ro. Potrivit medicului, Pavilionul 2 – are redeschise compartimentele de oncologie (5 paturi), paliaţie (5 paturi), recuperare post COVID (13 paturi), iar 58 de paturi rămân dedicate pacientului COVID în secţie şi 7 ATI COVID, tot în acest pavilion. Pavilionul 3 este dedicat exclusiv pacientului cu tuberculoză. „Conform incidenţei, cazurile de tuberculoză sensibilă sunt mai multe decât cele de tuberculoză multidrog rezistentă. Prin reorganizare, în pavilion pot fi internaţi 26 pacienţi cu tuberculoză multidrog rezistentă şi 78 pacienţi cu tuberculoză sensibilă“, a explicat medicul. Potrivit medicului, pavilionul A – de la intrarea în institut, va avea la parter, conform legislaţiei în vigoare, zona de internare de zi Pneumologie, cu 7 cabinete destinate evaluării pacienţilor cu simptomatologie pulmonară care pot beneficia de analize şi consult medical într-o singură zi, fără a fi necesară internarea de lungă durată. „Creşterea accesibilităţii la servicii de internare de zi este o urgenţă, pentru că în acest moment, pentru a beneficia de un consult la pneumolog în „Institutul Marius Nasta“, programarea posibilă este în 27 iulie şi suntem în 25 mai. Pentru pacientul cu tuberculoză se menţine posibilitatea evaluării în cele 3 dispensare TB, care vor avea 2 locaţii“, susţine managerul.