Profesorii de Religie din Arhiepiscopia Bucureștilor au primit, la început de an școlar, binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, spre a călăuzi elevii pe drumul cunoașterii, în lumină. Miercuri, pe 11 septembrie, cadrele didactice de specialitate s-au reunit la “Consfătuirea Anuală a Profesorilor de Religie” pentru a stabili un traseu clar care să ducă la creșterea calității actului educațional. Evenimentul a avut loc în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, în prezența Părintelui Patriarh.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 468, ediția print
Cea mai amplă întâlnire anuală a dascălilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, organizată cu scopul susținerii educației creștine, a avut loc, așadar, săptămâna trecută. Profesorii de religie au accentuat, în timpul dezbaterii, rolul educației religioase în vederea creșterii duhovnicești, a îmbogățirii spirituale a copiilor. Au fost evidențiate aspecte privind asigurarea aplicării corecte a noilor programe școlare, priorități ale educației pentru anul școlar 2019-2020 și multe alte aspecte extrem de importante. Cu acest prilej, profesorii au fost sfătuiți de Părintele Patriarh să nu diminueze conștiința lor misionară de a forma buni creștini. „Este de dorit o creștere permanentă a exigențelor didactice, însă excelența în educația religioasă nu trebuie să se epuizeze în cunoașterea informațională, ci trebuie să acorde importanță cel puțin egală şi formării spirituale şi practice a elevilor. (…) Profesorul de Religie trebuie să transmită cunoştinţe religioase, dar şi să cultive comuniunea în sufletele elevilor, adică bucuria, pacea interioară, speranţa şi dorinţa de-a ajuta pe alţii. Într-o lume confuză şi dezorientată, tinerii caută, în Familie, în Biserică și în Școală, persoane care să-i ajute să discearnă între provocările actuale și perspectivele de viitor, între tentații efemere și valori permanente, între moda zilei și modul de a cultiva identitatea și demnitatea proprie. În acest context social, valorile educaționale oferite de Biserică, prin educația religioasă din școlile publice, trebuie susținute și promovate de toate unitățile bisericești, cu prioritate de parohii și de birourile de cateheză parohială, întrucât aceste valori îi ajută pe tineri să se formeze spiritual, să cultive iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de semeni, ca lumină permanentă pentru viață în momente bune și în momente dificile”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, citat de Basilica.ro.
Foto: Basilica.ro