Profesori de educație tehnologică din județul Ilfov s-au reunit la Buftea, în cadrul cercului pedagogic dedicat acestei discipline, un eveniment profesional care a adus în prim-plan metode moderne de predare, activități practice și discuții despre integrarea tehnologiilor digitale în procesul educațional. Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Cultural Buftea, în organizarea Școlii Gimnaziale Nr. 3 Buftea, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și Primăria orașului Buftea. Tema întâlnirii – ”Abordări moderne în educația tehnologică – ateliere de lucru și integrarea tehnologiilor digitale” – a oferit participanților ocazia de a prezenta exemple de bune practici și activități aplicate desfășurate la clasă. La întâlnire au participat primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, Adriana Stoica, inspector școlar de specialitate prof. Doina Țecu, prof. metodist Doina Cântă-Bine și alți profesori de specialitate de la școli din județul Ilfov.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 796, ediția print

 

Programul cercului pedagogic a fost deschis de prof. Doinița Marin, director al Școlii Gimnaziale Nr. 3 Buftea, care a vorbit despre rolul educației tehnologice în dezvoltarea competențelor practice ale elevilor și importanța adaptării metodelor de predare la realitățile actuale ale societății digitale, după care l-a invitat la microfon pe primarul Gheorghe Pistol. Acesta a subliniat importanța pe care administrația locală o acordă constant educației. ”Eu, ca primar, am înțeles că  viitorul unei comunități se bazează pe școală. Iar relația dintre primărie și unitățile de învățământ trebuie clădită pe respect reciproc și colaborare. Întotdeauna, susținerea primăriei s-a manifestat consistent în zona educației și atât din punct de vedere financiar, cât și moral, am încurajat toate inițiativele menite a crește calitatea actului educațional. Vă asigur că și în continuare voi fi alături de dvs. în efortul comun de a avea în ­Buftea un învățământ de calitate”, a spus edilul.

În continuare, despre educația tehnologică, ca parte esențială a vieții noastre, au vorbit inspector școlar general al ISJ Ilfov, Adriana Stoica, inspector școlar de specialitate prof. Doina Țecu și prof. metodist Doina Cântă-Bine. S-a punctat faptul că educația tehnologică joacă un rol esențial în orientarea elevilor spre o viitoare meserie, deoarece îi ajută să descopere încă din anii de gimnaziu domenii practice și abilități utile în viața de zi cu zi. Iar prin activități aplicate și ateliere tematice, elevii au ocazia să înțeleagă cum funcționează diferite procese tehnologice, să lucreze cu materiale diverse și să își dezvolte gândirea practică. În cadrul acestor ore de educație tehnologică, elevii nu doar acumulează informații teoretice, ci învață prin experiență directă: construiesc, experimentează, cultivă plante, realizează obiecte sau analizează modul în care sunt produse diferite bunuri. Aceste activități contribuie la dezvoltarea unor competențe importante, precum creativitatea, spiritul de inițiativă, lucrul în echipă și capacitatea de rezolvare a problemelor.

Educația tehnologică oferă o primă perspectivă asupra unui anumit domeniu profesional

Educația tehnologică oferă elevilor o primă perspectivă asupra unor domenii profesionale variate – de la agricultură și alimentație, până la construcții, industrie, textile sau energie, de exemplu. Astfel, disciplina devine un punct de plecare în procesul de orientare școlară și profesională, ajutând elevii să descopere ce li se potrivește și ce drum ar putea urma în viitor. Iar prin integrarea tehnologiilor digitale și a metodelor moderne de predare, educația tehnologică contribuie și la dezvoltarea competențelor necesare într-o societate aflată într-o continuă transformare. În acest fel, elevii sunt pregătiți nu doar pentru o meserie anume, ci pentru a se adapta cerințelor unei piețe a muncii dinamice și în permanentă evoluție.

Profesorii au prezentat modul în care s-au desfășurat câteva ateliere tematice organizate la clasă, dedicate diferitelor domenii ale educației tehnologice. În cadrul acestor activități s-a urmărit integrarea concretă a resurselor digitale, răspunzând astfel provocărilor și oportunităților pe care tehnologia le aduce în educație. Accentul a fost pus pe utilizarea instrumentelor digitale pentru stimularea creativității elevilor, dezvoltarea com­pe­tențelor practice și adap­tarea procesului de predare la stilurile moderne de învățare.

Resurse digitate, creativitate, muncă în echipă și rezultate spectaculoase

Sub îndrumarea prof. Doinița Marin de la Școala Gimnazială Nr. 3 Buftea, elevii au participat la atelierul dedicat ”Alimentelor și alimentației sănătoase”, unde s-a pus accent pe importanța unei alimentații echilibrate și pe formarea unor obiceiuri sănătoase încă din primii ani de școală gimnazială. Copiii au fost împărțiți în mai multe echipe și au fost implicați în sarcini de lucru menite să stimuleze colaborarea și participarea activă. S-au utilizat și resurse digitale interactive, demonstrând modul în care tehnologia poate sprijini procesul de învățare.

Un alt atelier a fost dedicat cultivării plantelor și proceselor de semănat și plantat, activitate coordonată de prof. Ioana Ciucan de la Liceul Tehnologic ”Vintilă Brătianu” din Dragomirești-Vale. Elevii au învățat despre mediul înconjurător și despre procesele naturale prin activități practice și proiecte educaționale.

Atelierul ”Construcții” s-a desfășurat în Școlile Gimnaziale Nr. 1 și  Nr. 2 Cernica, sub coordonarea prof. Anișoara Grigore, iar la atelierul ”Materiale textile”, coordonat de prof. Valentina Roșu, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Berceni au învățat să coasă pe mici cadre-model din lemn sau pe etamină.

La atelierul ”Materiale lemnoase”, coordonat de prof. Marina Farcaș, elevii de Liceul Teoretic ”Ioan Petruș” din Otopeni au confecționat căsuțe, dar și obiecte de mobilier, iar la atelierul ”Materiale metalice”, desfășurat sub coordonarea prof. Daniela Chiroiu la Școala Gimnazială Nr. 2 Periș ­s-au confecționat bijuterii și decorații folosindu-se sârme și diferite componente metalice.

Creativitatea și lucrul manual au fost puse în evidență și în cadrul atelierului dedicat lutului și ceramicii, coordonat de prof. Cristina Niculcea de la Liceul Tehnologic ”Doamna Chiajna” din ­Chiajna, iar atelierul dedicat instalațiilor și centralelor, coordonat de prof. Carmina Marmandiu de la Liceul Teoretic ”Ioan Petruș” din Otopeni, a fost o activitate extrem de interesantă destinată elevilor de clasa a VIII-a.

Lecții mult mai atractive

Toate prezentările au prilejuit analize pe marginea metodele de lucru propuse elevilor, profesorii de educație tehnologică și-au împărtășit din experiențele activității didactice și au discutat despre provocările întâlnite în predarea disciplinei, incluzând aici și modul de integrare în predare a noilor tehnologii digitale. Cadrele didactice au subliniat că utilizarea platformelor online, a aplicațiilor educaționale și a resurselor interactive poate contribui la crearea unor lecții mai atractive pentru elevi și la dezvoltarea competențelor digitale ale acestora. Totodată, au evidențiat rolul activităților practice în dezvoltarea spiritului de echipă, a creativității și a capacității de rezolvare a problemelor.

S-a concluzionat că educația tehnologică poate deveni un domeniu dinamic și relevant pentru elevi atunci când este abordată prin metode interactive, activități practice și folosind tehnologia digitală. Iar în contextul transformărilor rapide din societate și al dezvoltării accelerate a mediului digital, astfel de întâlniri profesionale devin esențiale pentru adaptarea actului educațional la cerințele actuale ale elevilor și ale pieței muncii.

Integrarea tehnologiilor digitale în educație nu mai este, așadar, o opțiune, ci o necesitate a vremurilor în care trăim. Într-o societate tot mai conectată, școala trebuie să țină pasul cu evoluția tehnologică pentru a oferi elevilor competențele de care vor avea nevoie în viața profesională și personală. Dar, totuși, tehnologia nu poate înlocui rolul profesorului. Ea este un instrument, nu un scop în sine. Profesorul rămâne un ghid esențial în procesul de învățare, iar empatia, comunicarea directă și sprijinul emoțional nu pot fi reproduse complet ­printr-un ecran. Pentru ca digitalizarea educației să fie eficientă, este esențial: să se investească în formarea continuă a cadrelor didactice, să se asigure acces egal la tehnologie pentru toți elevii și să se adopte un echilibru între învățarea digitală și cea tradițională. Doar așa se poate construi un sistem educațional modern, incluziv și eficient, care pregătește elevii nu doar pentru examene, ci pentru viața reală!

Prin organizarea acestui cerc pedagogic, Buftea a confirmat încă o dată, așa cum menționa și primarul Gheorghe Pistol, interesul constant pentru dezvoltarea și modernizarea educației, prin promovarea colaborării între profesori, instituții educaționale și administrația locală. Iar astfel de inițiative contribuie la consolidarea unui mediu educațional dinamic, capabil să răspundă provocărilor unei societăți aflate într-o continuă schimbare.