Cea mai veche și mai strălucită sărbătoare a creștinătății este Învierea Domnului și va fi prăznuită pe 1 Mai. Numită și sărbătoarea Paștilor, aceasta este ziua în care noi, creștinii, îl “prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimile curăției și ale adevărului“, pe Hristos, “Paștile noastre“, Care “a fost jertfit pentru noi” (I Corinteni 5, 7-8).
Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinătății, un eveniment copleșitor pentru orice om, un mister care s-a petrecut acum două mii de ani, dar care continuă să fascineze întreaga făptura umană, este o realitate care se transmite din generație în generație, de la un secol la altul, ca un izvor de apă vie. Întruparea și Învierea Fiului lui Dumnezeu sunt fundamentale pentru viața oricărui om, deoarece reprezintă începutul și temeiul mântuirii noastre, prin care a fost distrusă moartea. Suntem neputincioși să cuprindem în cuvinte și cu rațiunea minunea în sine, fiindcă depășește posibilitățile noastre de înțelegere.
De ce numim Învierea Domnului “Paști”?
Nu putem să vorbim despre Paști sau Învierea Domnului fără să spunem că “Paște” în ebraică “pesah” (trecere), sau πάσχω în limba greacă, luat în sens strict creștin, înseamnă trecerea Mântuitorului de la moarte la viață. Paștele nu este un simplu ritual liturgic, nu este un mit, o viziune, o poveste sau un spectacol, ci realitatea revelată de Iisus Hristos, ce a fost mărturisită, văzută și constată de mulți martori. Învierea Domnului a fost descoperită încă din vremea patriarhilor, proorocilor și drepților din Legea Veche. În timpul activității Sale pe Pământ, Mântuitorul le-a vestit ucenicilor despre patimile, moartea și Învierea Sa după trei zile (Marcu 8, 31).
Jertfa lui Hristos ne-a adus mântuirea
În creștinism, denumirea de “Paști” pentru sărbătoarea Învierii Domnului s-a păstrat deoarece Însuși Mântuitorul S-a folosit de acest cuvânt atunci când le-a vorbit Apostolilor despre apropierea sărbătorii Paștilor: “Știți că peste două zile vor fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit” (Matei 26, 2). Întrebându-L pe Mântuitorul unde să pregătească Paștele, Apostolii au folosit același cuvânt: “Unde voiești să-Ți pregătim să mănânci Paștele?” (Matei 26, 17). Hristos este numit Paștile noastre care s-a jertfit pentru noi, iar de Învierea Sa ține mântuirea noastră, prin care ne-a trecut de la moarte la viață.
Toată creația se împărtășește cu darurile Învierii
Dacă Hristos n-ar fi murit și nu ar fi înviat pentru noi, zadarnică ar fi credința, nădejdea și viața noastră, căci, fără moartea și Învierea Sa, păcatul nu poate fi biruit. Învierea nu este o întoarcere la o viață corporală ameliorată, ci este făgăduința făcută de Iisus încă din timpul vieții Sale, că fiecare persoană care L-a cunoscut va participa la viața divină. Prin Învierea lui Hristos și prin lucrarea harului Duhului Sfânt în lume, consecințele căderii în păcat sunt depășite din punct de vedere obiectiv, însă mântuirea generală devine lucrătoare în momentul în care fiecare om încearcă să-și însușească în mod subiectiv aceste roade. Omul și întreaga creație a lui Dumnezeu se împărtășesc de darurile Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiindcă prin lucrarea harului în lume trupul nu mai este întunecat, ci este copleșit de spirit, fiind treapta culminantă a sfințeniei care anticipează starea trupurilor la învierea de obște.
Învierea Domnului unește Cerul cu Pământul
Învierea Mântuitorului Hristos ne interpelează continuu, pentru că, deși am prins ceva din sensurile sale, încă nu am înțeles-o definitiv. Ea rămâne o taină. Și așa cum taina nu cunoaște descifrare în timp, la fel atitudinea cu care dreptmăritorul creștin întâmpină taina nu cunoaște nici diminuare, nici sfârșit. De aceea, taina Învierii este celebrată permanent în Biserică, doxologic, în fiecare duminică și în fiecare an, la nesfârșit. Privită cu ochiul logicii umane, Învierea lui Hristos este un paradox. Privită cu ochiul credinței, ea este o consecință firească a unei iubiri debordante, pe atât de supranaturală pe cât Învierea este supranaturală pentru omul aflat în condiția existențială de acum. Astfel, fiind împlinită pe Pământ pentru oameni de către Fiul lui Dumnezeu, concepută de Tatăl cel Ceresc, Învierea Mântuitorului are o dimensiune cosmică, în cel mai extins înțeles al cuvântului. Așa cum în starea de decădere a omului întreaga creație împărtășea suferința și starea acestuia de păcat, suspinând cu suspine îndurerate, cum frumos și semnificativ zice Sf. Apostol Pavel (Romani 8, 22), tot astfel, în momentul reabilitării, întreaga creație saltă cu cântări de bucurie, preamărind pe Dumnezeu în Hristos în Care ea însăși a trecut “de la moarte la viață”. Învierea unește Cerul și Pământul, le leagă pe amândouă prin mirarea produsă la oameni, ca și la îngeri, în egală măsură.
Și îngerii o laudă
Învierea este lăudată și de îngeri în Ceruri, aşa cum spune imnul praznical: “Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în Ceruri”. Într-adevăr, Învierea Domnului cuprinde și covârșește nu numai Pământul, ci și Cerul, întrucât acesta s-a deschis, relațiile dintre om și Dumnezeu s-au restabilit și Însuși Tatăl nostru Cel Ceresc se bucură în iubirea Sa față de lume de roadele și posibilitățile pe care Învierea le pune la dispoziție omenirii. Recunoașterea de către credincios a faptului că îngerii laudă Învierea în Ceruri sugerează ideea că lauda marelui eveniment este un lucru îngeresc care cere puritate și sfințenie.
Să ne bucurăm și noi! Hristos nu vrea întristare
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos nu este ceva separat de noi, ci este ceva care trebuie să se întâmple și în noi. Viața unui creștin adevărat, a unui creștin botezat și trăitor al Evangheliei, este de fapt o viață în Înviere. Noi am înviat împreună cu Domnul Hristos, trăim în Înviere, suntem fiii Învierii și avem în față înălțarea. Suntem candidați ai înălțării la Cer împreună cu Domnul Hristos și așteptăm înălțarea noastră la Cer. Ca să ne înălțăm la Cer trebuie mai întâi să ne înălțăm peste lumea aceasta, să ne înălțăm peste păcatele noastre, să nu mai admitem în viața noastră nici un fel de lucru rău. Înălțați peste păcate, înălțați prin virtuți, putem ajunge și la înălțarea împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos. Ortodoxia nu este doar tragismul suferinței Mântuitorului, ci este și bucuria Învierii. Când avem bucuria Învierii, suntem în miezul Ortodoxiei. Domnul Hristos nu vrea să stăm în întristare, ci vrea sa fim în bucurie!
Este sărbătoarea luminilor
Toate aceste aspecte biblice și teologice se reflectă în frumusețea și bogăția slujbelor pascale. Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai solemnă dintre toate sărbătorile creștine din anul bisericesc. Ei îi corespund rânduieli liturgice dintre cele mai frumoase, care diferă de cele săvârșite în restul anului bisericesc. Văzând în praznicul Învierii Domnului cea mai strălucită sărbătoare, creștinii au încercat în diferite moduri să exprime această realitate. Expresia desăvârșită a acestei înțelegeri o reprezintă, fără doar și poate, imnografia, respectiv, cântările din noaptea Învierii: “Acum toate s-au umplut de lumină: și Cerul, și Pământul, și cele de dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit” (Cântarea a 3-a din Canonul Paștilor). Toate acestea fac din noaptea Învierii o noapte la fel de luminoasă ca ziua, o adevărată “sărbătoare a luminilor”.
“Hristos a Înviat!”
Cuvintele “Hristos a înviat!”, pe care creștinii și le adresează timp de patruzeci de zile, de la Înviere până la Înălțarea Domnului, nu sunt doar un salut, ori simple vorbe fără conținut prin care se salută o adunare, un oaspete oficial sau o persoană, ci sunt o mărturisire de credință, speranța și nădejdea noastră că Învierea există. Lumina Învierii lui Hristos ni se dă în mod gratuit, dar trebuie să ne străduim să ne-o însușim, fiindcă ne încredințează că sensul vieții noastre, garanția vieții viitoare se află în Învierea Mântuitorului și în lucrarea Duhului Sfânt, care transformă trupurile noastre opace în trupuri transparente, spirituale, luminoase, pline de Duh Sfânt.
“Veniți de luați lumină!”
Învierea Domnului e mai presus de lume. Toți cei ce credem în Înviere suntem martori ai Învierii Domnului Hristos. Și suntem martori ai Învierii Domnului în măsura în care primim ca fiind adevărat tot ceea ce ne spune Sfânta Biserică. Și anume, că El a Înviat așa cum s-a născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. A străbătut prin piatra de pe mormânt și a intrat la apostoli prin ușile încuiate menținând pecețile întregi. Noi, creștinii, suntem datori să depunem tot efortul pentru a ne împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos, în cadrul Sfintei Liturghii, primind cu credință și cu dragoste îndemnul pascal “Veniți de luați lumină!” pentru ca această lumină, a bucuriei să ne umple sufletele cu cântarea “Hristos a Înviat din morți/ Cu moartea pe moarte călcând/ Și celor din morminte/ Viață dăruindu-le”.
