Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost audiat ca martor joi la Parchetul General, în dosarul Revoluției, în care se fac cercetări pentru infracţiuni contra umanităţii. Liderul onorific al social-democraților nu a dorit să facă declarații jurnaliștilor.
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a părăsit sediul Parchetului General, după mai bine de o oră de discuții cu procurorii, scrie Romanialiberă.ro Întrebat dacă este vinovat pentru Revoluție, Iliescu le-a replicat jurnaliștilor că ” pentru ce? trebuie să ai discernământ pentru astfel de întrebări”, lovindu-le microfoanele.
După 27 de ani, Parchetul General a decis să redeschidă Dosarul Revoluției și să investigheze, in rem, infracțiuni împotriva umanității.
Fostul prim-ministru Petre Roman, europarlamentarul Laszlo Tokes, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, Ion Caramitru, fost membru al Biroului Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, și scriitorul Mircea Dinescu, participant la Revoluția din 1989, au fost deja audiați în ultima vreme în legătură cu acest dosar.
Până în anul 1995 au fost trimise în judecată doar 275 de persoane printre care: 25 de generali, 114 ofiţeri si 87 de civili. Majoritatea a făcut parte din regimul comunist. Nicio persoană din grupul care a preluat puterea după 22 decembrie 1989 nu a ajuns în faţa judecătorilor. Anchetatorii au ajuns la concluzia că de vină pentru multe dintre vieţile pierdute ar fi chiar tocmai cei care au luat puterea, după fuga lui Nicolae Ceauşescu.