În Jilava , grație primarului interimar Ilie Ionescu, lucrurile încep să intre pe făgașul normal. Și când ne referim la normal, spunem că dincolo de faptul că primarul ales, Adrian Mladin este în arest iar fostul viceprimar, Gheorghe Brotea a decedat, în comună se lucrează intens la rețeaua de apă și canalizare, se dorește reintroduce-rea RATB-ului și multe altele. Cel puțin asta afirmă actualul edil interimar.
Primarul interimar, Ilie Ionescu, sau nea Ilie cum îi spun apropiații, are certitudinea că în Jilava lucrurile se vor schimba în bine, pentru că, spune domnia sa, omul sfințește locul și nu faptele celor aflați temporar la conducerea instituției. ”În trei săptămâni am încercat, și am reușit, să fac ce nu au făcut alții în doi ani.Chiar dacă avem o groază de datorii, am demarat lucrările de apă și canalizare, am curățat canalizarea existentă, în curând copiii din comună vor avea un microbuz școlar și vrem să reintroducem RATB-ul. În privința RATB, facem demersuri fie să ne legăm la traseul cu 1 Decembrie, fie să facem un contract separat. Încă un lucru bun este că s-a reînființat postul de poliție, la conducerea căruia se află domnul Marius Grosu”.
Cronica Neagră
Gheorghe Brotea, cel care a murit în condiții încă neelucidate, îl înlocuia la conducerea localității ilfovene pe primarul ales Adrian Mladin, care în prezent se află în penitenciar. Mladin, care a candidat la Primăria Jilava şi a câştigat alegerile, se află în arest din decembrie anul trecut, acuzat de DNA că ar fi luat o şpagă de 50.000 de euro într-o afacere imobiliară.Oamenii din Jilava sunt împărțiți. Pe de o parte, susţinătorii lui Mladin, care afirmă că arestarea lui este o înscenare, iar pe de altă parte cei care sunt împotriva lui, aceştia afirmând că primarul arestat nu s-a ţinut decât de afaceri murdare, adunând împrejurul lui o clică de oameni dubioși, pe care i-a căpătuit şi care sunt acum turbaţi pentru că protectorul lor este după gratii. Primarul ales al comunei Jilava, Adrian Mladin, este, cum spuneam, arestat şi urmărit penal pentru că i-ar fi cerut afaceristului Florian Puiu 500.000 euro, din care a primit 50.000 euro, pentru a-i rezolva situaţia juridică a unor terenuri. Pentru acelaşi aranjament ilegal, primarul de la Snagov, Apostol Muşat, cercetat în acelaşi dosar, a cerut 2,5 milioane de euro, iar vicepreşedintele CJ Ilfov, Gheorghe Roman, 100.000 de euro. Din re-chizitoriul DNA reiese că fiecare intermediar a încercat să stoarcă cât mai mulţi bani de la denunţătorul Puiu. Anchetatorii au descoperit nereguli la Primăria Jilava şi în legătură cu încheierea de către instituţie a mai multor contracte de prestări servicii cu firma SC Satin Invest SRL, al cărei administrator este Ovidiu Szasz, trimis şi el în judecată în acest dosar, pentru complicitate la luare de mită, în perioada 2009-2011.