Casa Regală britanică a anunțat astăzi că ducele și ducesa de Cambridge așteaptă al treilea copilea copil. William și Kate au deja doi copii, George, un băiețel de patru ani și Charlotte, o fetiță de doi ani.

 

”Ducele și ducesa de Cambridge anunță cu bucurie că ducesa de Cambridge așteaptă al treilea copil al lor”, a explicat familia regală într-un anunț publicat pe Twitter. De altfel, textul este însoțit și de o fotografie cu prințul William și ducesa Kate Middleton ținându-și de mână cei doi copii.

Conform anunțului postat pe rețeaua de socializare, regina Elisabeta a II-a, bunica lui William, și membrii ambelor familii sunt „încântați” de această veste.

Ca și în cazul celor două sarcini anterioare, prințesa în vârstă de 35 de ani suferă de hiperemeză de sarcină, termenul medical ce desemnează o formă severă de grețuri și vărsături, potrivit aceleiași surse.

Starea sa de sănătate, care necesită îngrijiri la palatul Kensington unde locuiește, a determinat-o să anuleze o vizită programată luni într-un centru familial din Londra unde trebuia să vorbească pe subiectul sănătății psihice perinatale, precizează AFP.

Fie că va fi fată sau băiat, viitorul copil va deveni al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Regatului Unit.

Utilizatorii rețelei de socializare au întâmpinat cu bucurie vestea, mulți dintre aceștia publicând mesaje de felicitare și încurajări pentru Kate pentru a trece cu bine și de această dată peste problema de sănătate cu care se confruntă, ocazionată de sarcină.