O fostă școală aflată în paragină și transformată într-un centru social educațional, a devenit parte din familia copiilor din Balotești. Micuții ai căror părinți nu-i pot ajuta să parcurgă mai ușor căile cunoașterii, vin aici cu dragă inimă după cursurile școlare, și își fac temele sub supravegherea și îndrumarea instructorilor avizați. În plus, ei participă la tot felul de activități creative, recreative, interactive și distractive care le dezvoltă abilitățile și spiritul competitiv. Activitățile lor se desfășoară cu susținerea Primăriei Balotești care suportă aproape toate cheltuielile.  

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 539, ediția print

Părinții pot sta liniștiți la serviciu. După cursurile școlare, copiii preluați de personalul Centrului Social Educațional Săftica își fac temele, mănâncă în condiții igienice, se joacă, se odihnesc și leagă prietenii. „Scopul nostru este de a ajuta copiii să-și facă temele atunci când părinții nu pot face acest lucru. Ei vin aici direct de la școală. Sunt aduși cu autobuzul centrului nostru. Funcționăm chiar și în vacanțe, când nu fac teme, dar avem alte activități cu ei. De exemplu, la una dintre activități i-am pus să vină aici cu corturile și i-am învățat cum să le monteze, să le deschidă și să le utilizeze. Am făcut și foc de tabără. Alte dăți am fost la floarea soarelui, la cules de mure, de unde și-au cules murele pentru acasă. Am avut și petrecerea de Halloween și foarte multe activități în curte. Am făcut inclusiv pictură pe apă, unde și-au pictat tricourile. Aici învață codul bunelor maniere, rugăciuni, facem cu ei educație rutieră. Acum vrem să-i aducem pe cei de la salubrizare să-i învețe să colecteze selectiv. La momentul actual avem 44 de copii încriși, de la clasa zero, până la a patra, inclusiv. Însă, pot veni și mai mari, până la clasa a opta, dacă doresc. Nu avem foarte mult spațiu, așa cum ne-am fi dorit, dar ne-am adaptat mereu situației. În spațiul de servit masa, după ce servesc masa, facem temele sau desfășurăm alte activități. Avem și pătuțuri, iar la nevoie pot dormi în ele”, ne-a spus Mariana Mustață, coordonatorul Centrului Social Educațional Săftica.

Programul este flexibil, adaptat nevoilor familiale 

„Am deschis centrul în luna martie a anului trecut dar, din păcate, din cauza pandemiei am fost nevoiți să închidem după numai opt zile de activitate. Am revenit din iulie și de atunci funcționăm normal, în mod continuu. Nu am avut cazuri de COVID-19 în rândul copiilor. Părinții plătesc doar pentru hrana copiilor. Personalul, materialul didactic și restul cheltuielilor, sunt suportate integral, de Primăria Balotești. Hrana costă 23 de lei pe zi, de copil. Este un lucru foarte bun, pentru că sunt familii care chiar nu au ce să facă cu copilașii. Sunt părinți care vin tocmai pe la ora șase seara să-i ia. Avem șase instructori de specialitate și patru îngrijitori. Instructorii pregătesc copiii la teme, ies cu ei afară, desfășoară diverse jocuri și activități cu ei. Ne bucură foarte tare momentul în care părinții sunt mulțumiți și avem aprecierile lor. Dar, și mai tare ne bucură faptul că sunt mulțumiți copilașii, și își doresc să vină aici. Avem împlinirea că facem un lucru bun, care va rămâne în urma noastră”, a adăugat coordonatorul centrului.