La Ciolpani, toată lumea se pregătește de sărbătoare. Pe 15 august, de sărbătoarea Sfintei Marii, în comună au loc anul acesta două evenimente importante. Unul dintre ele este împlinirea a două veacuri de la ridicarea, pe aceste mealeaguri, a bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din complexul monahal Țigănești. Aşeza-tă într-un cadru mirific, înconjurată de ape şi păduri, Mănăstirea Ţigăneşti este atestată din documentul de vânzare-cumpărare şi donaţie din luna iulie 1870, al lui Matei Ţigănescu şi al verişoarei sale, Paraschiva Căplescu, care construieşte o bisericuţă aici. La început, schitul era populat de călugări, pentru ca, ulterior, locul lor să fie luat de călugăriţe de la schiturile Turbaţi (Snagov) şi Maicilor (Bucureşti).

Se fac ultimele pregătiri şi toate măicuţele trebăluiesc câte ceva. Nimeni nu stă. “De fiecare dată când avem câte un eveniment, ne pregătim din timp, pentru ca to-tul să iasă aşa cum trebuie. Vine multă lume şi totul trebuie să fie perfect. Nu ne permitem să greşim, dar satisfacţia e mare. În fiecare an, aici, de Sfânta Maria, curtea mănăstirii se umple de lume, iar noi trebuie să aranjăm totul cum se cuvine”, ne spune cu blândeţe maica stareţă Eufimia.

Plecăm de la mănăstire, unde lăsăm treburile în toi şi ne îndreptăm paşii spre celălalt eveniment la fel important pentru locuitorii comunei şi nu numai. Asistăm la o întreagă desfăşurare de forţe pentru Bâlciul Ciolpani care, conform unuia dintre comercianţi se ţine aici ”de sute de ani”.

De la calmul şi feeria interiorului mănăstirii, la zgomotul şi veselia de aici este un pas foarte mare. Dar fiecare eveniment rămâne cu… frumuseţea lui. Bâlciul e bâlci şi are tradiţie. Oamenii vin aici să se relaxeze, să facă şi ceva cumpărături, să mănânce un mic, să bea o bere, dar şi să-şi facă aprovizionarea cu ceapă, usturoi, fasole, arpagic, cartofi ş.a.

Comercianţii, aşezaţi de o parte şi de alta a drumului, îşi aşteaptă cumpărătorii. ”Vin aici de 4 ani, spune alt comerciant, şi de fiecare dată vând legumele cu preţ bun. Ăsta e primul târg la care participăm, de aici plecăm în alte localităţi din ţară. Dar aici ne convine, că dl primar nu ne cere bani pe loc decât în ziua de 15, în celelal-te zile nu plătim nimic. În alte părţi, ne ia şi pielea de pe noi”.