Începute în octombrie, anul trecut, lucrările de instalare a sistemului de supraveghere video în orașul Pantelimon sunt în grafic. Într-o conferința de presă, primarul Marian Ivan a prezentat stadiul în care se află implementarea acestui proiect.
„Au fost introduse în subteran toate cablurile sistemului. Vom intra acum în faza a doua, montarea stâlpilor și a camerelor video, după care se va amenaja și dispeceratul. Lucrările se vor termina în septembrie, odată cu cele pentru rețeaua de iluminat”, a anunțat Marian Ivan la conferința de presă.
Proiectul, conceput în anul 2009, presupune montarea a 20 de camere video pentru supravegherea a 19 zone cu grad ridicat de infracționalitate. Așa cum spune primarul, au fost pozați în subteran 7.740m de fibră optică necesari funcționării sistemului. Această investiție va aduce după sine crearea a 22 de noi locuri de muncă. Prin acest proiect se dorește scăderea infracționalității, descurajarea potențialilor infractori, dar și reducerea încălcărilor regulilor de circulație. Vor fi urmărite detectarea, identificarea și descurajarea furturilor și tâlhăriilor, vandalismelor, precum și a traficului de droguri, a consumului de alcool și stupefiante, a folosirii armelor albe sau de foc, a amenințărilor teroriste etc. Imaginile vor fi afișate în timp real iar dispecerii se vor ocupa de controlul mișcărilor camerelor, de adaptarea la condițiile de luminozitate, de orientare a acestora la apariția unui semnal de alarmă. Imaginile vor fi stocate timp de 30 de zile și vor putea fi accesate de instituțiile abilitate, la cerere. Valoarea totală a proiectului este de peste 3,5 milioane de lei, din care 2,13 milioane contribuție UE, 468,3 mii lei contribuție de la Guvernul României și 938,1 mii lei contribuția primăriei. De acest proiect vor beneficia circa 17.000 de locuitori ai localității.
Primarul Marian Ivan este felicitat de Cristian Pistol, directorul Direcției Absorbție Fonduri Europene din cadrul CJI
În perioada 25-28 iulie primăria va organiza „Zilele orașului Pantelimon”. Pe parcursul acestora vor avea loc concursuri, spectacole pentru copii, spectacole de magie, teatru de păpuși. Vor încânta publicul trupa Karaoke Still, Delia, Vunk, HI-Q, Elisabeta Turcu și Ionuț Dolănescu. Sâmbătă, 27 iulie, Pantelimonul va încerca să intre în Cartea Recordurilor prin prepararea celei mai mari „tigăi picante”. Organizatorii ne-au asigurat că distracția va fi maximă.