A devenit tradiție ca Ziua Națională a Meseriilor (instituită prin Legea 66/2019 și marcată anual pe data de 11 martie) să fie sărbătorită la Liceul Tehnologic ”Barbu A. Știrbey” din Buftea prin evenimentul numit ”Regal gastronomic”. Așadar, săptămâna trecută, au fost gusturi alese, și degustători pe măsura preparatelor, la ediția din acest an  a evenimentului, care a primit și statut de ”proiect județean”, înscris și aprobat de către Inspectoratul Școlar Județean Ilfov în Calendarul Activităților Educative Județene 2023-2024. Au fost prezenți la ”Regalul gastronomic” viceprimarului orașului Buftea, Alexandru Vaida, un susținător declarat al proiectelor educaționale, dar și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Ilfov – inspector de specialitate, profesor Doina Țecu și inspector coordonator al Liceului Tehnologic ”Barbu A. Știrbey”, profesor Maria Gridan, directorul Liceului Tehnologic ”Cezar Nicolau” din Brănești, Marinela Culea sau reprezentanți ai Centrului Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic.

”Scopul proiectului este acela de a cultiva în rândul elevilor responsabilitatea și mândria de a deține o meserie/calificare și de a populariza rezultatele lor în mediile din care fac parte, cultivarea în rândul elevilor, părinților și comunității locale a importanței pregătirii într-o meserie și, nu în ultimul rând, dezvoltarea colaborării și cooperării între elevii liceelor din județul Ilfov care pregătesc calificări din sfera serviciilor”, a declarat directorul Liceului ”Barbu A. Știrbey”, Olivia Ignătescu. Pentru ediția din acest an, unde organizator și gazdă a fost liceul buftean, parteneri au fost alte trei unități de învățământ de specialitate din Ilfov – Liceul Tehnologic ”Cezar Nicolau”, Brănești, Liceul Tehnologic ”Pamfil Șeicaru”, Ciorogârla și Liceul Tehnologic ”Doamna Chiajna” din Chiajna.
”Pregătirile au început încă din decembrie 2023, când s-au încheiat parteneriatele între cele patru școli, s-au ales echipele de lucru, s-au întocmit listele de preparate pe care le vor pregăti pentru eveniment, s-au ales rețetele, s-au selectat ingredientele și s-au realizat produsele. Este o surpriză plăcută să văd că aceste competențe sunt din ce în ce mai căutate, iar meseriile din domeniul gastronomiei capătă tot mai mult teren”, ne-a spus profesor Nina Mihai, coordonatorul proiectului.
Evenimentul cheie a fost expoziția culinară, cu degustare și posibilitatea achiziționării preparatelor
Cei care au venit, lunea trecută, la expoziția culinară de la Liceul Tehnologic ”Barbu A. Știrbey” au fost elevii claselor a ­VII-a și a VIII-a ai școlilor gimnaziale din Buftea, însoțiți de diriginții lor. Ei au avut ocazia să discute cu liceenii care se pregătesc pentru meserii precum aceea de bucătar, cofetar-patiser, tehnician în gastronomie, ospătar-chelner, să le admire preparatele și să le deguste. ”Învățăceii” s-au întrecut în arta de a realiza și expune produse care ar face mândru chiar și un chef celebru și au folosit strategii iscusite pentru a se prezenta cât mai bine. Spre exemplu, echipa Liceului Tehnologic ”Cezar Nicolau” l-a ”scos la ­înaintare” pe cunoscutul Horia Vârlan care, din 2022, este profesor de gastronomie la această unitate de învățământ. ”Elevii care au luat parte la proiect au putut lucra în echipă, și-au exersat aptitudinile de colaborare, de organizare a unui eveniment, de planificare a acestuia și de comunicare cu vizitatorii în timpul activității principale. Și-au asumat responsabilitatea pentru produsele realizate. Și-au cultivat satisfacția reușitei muncii depuse, au conștientizat importanța dobândirii unei meserii și a exercitării acesteia cu seriozitate și conștiinciozitate. ­Și-au evaluat cu obiectivitate rezultatele personale și ale colectivului, prin aprecierile vizitatorilor”, a adăugat profesor Nina Mihai. Iar la final, echipa care s-a ocupat de organizarea și desfășurarea proiectului, în entuziasmul reușitei, a anunțat că se gândește deja la ediția anului 2025, evaluând ceea ce s-a întâmplat și căutând căi de a atrage cât mai mulți beneficiari direcți și indirecți în rândul elevilor, părinților lor și ai întregii comunități locale.